Cultura rromă, leagăn de cântec şi de voie bună

1
191

Poporul rrom este ca un cântec purtat de vântul istoriei înspre orizonturile diafane ale eternului necunoscut. De unde vin rromii, dacă nu din neliniştea ploilor ce scaldă munţii înalţi ai prejudecăţilor şi se revarsă, în armonii de vioară şi străluciri de salbă sunătoare, în toate direcţiile? Cine sunt rromii, dacă  nu nişte petale smulse din inflorescenţele originare şi purtate de norii rătăcitori ai discriminării peste câmpiile lumii, peste văile cu flori şi cântec de ciocârlie, peste lumea întreagă care nu încă nu cunoaşte cât fior şi câtă patimă, câtă frumuseţe şi câtă nostalgie se ascunde în pieptul poporului rrom?

        În perioada 12-15 decembrie, m-am alăturat caravanei „Descoperiţi frumuseţea culturii rrome”, călătorind astfel prin localităţile Montana şi Vidin, din Bulgaria, precum şi prin localităţi din judeţele Mehedinţi şi Dolj. Am plecat pe 12 decembrie, la ora 8.00 din Craiova, prima oprire fiind Vidin, unde ni s-a alăturat un grup de bulgari. Am plecat mai departe spre Montana, în sunete de cântec şi voie bună. Dar în momentul când o doamnă din Bulgaria a cântat Ochi Chernye, am simţit focul lăuntric al sufletului uman când se umple de lumina sentimentului de iubire şi dor de ochi negri, de ochii femeilor rrome în care Dumnezeu a aprins scântei de frumuseţe şi sete de libertate. În acel moment, mi-am dorit să mă fi născut în sânul acestui popor, să pot cânta şi eu Gelem, Gelem cu mândria sângelui rrom curgându-mi prin vene.  Nu m-am născut rromă, dar soarta m-a legat de această etnie printr-un fir nevăzut, din momentul în care o femeie rromă m-a alăptat câteva zile, în maternitatea de la Turnu Severin, mama neavând izvor de lapte să-mi astâmpere setea de viaţă.  

           Prin urmare, parcă sub impulsul unei chemări din ancestralitate, la 30 de ani de la venirea mea pe lume, am scris o teză doctorală despre reprezentarea personajului de etnie rromă în literatură şi, încetul cu încetul, atrasă de farmecul aparte al acestei culturi, am pătruns pe teritoriile universului rrom, în prezent încercând să-l străbat nu numai prin prisma literaturii, ci şi prin contactul direct cu cultura rromă.

           Proiectul transfrontalier la care am luat parte, a cuprins vizite la meşteşugari şi artişti rromi, fiecare revelându-ne o părticică din sufletul propriu. În Montana, am cunoscut un meşteşugar care îşi practică meseria de 66 de ani, la vârsta de doar 9 ani începând să facă lanţuri pentru vite şi animale. Şi acum parcă-i văd, chipul brăzdat de riduri, luminându-se de un zâmbet plin de căldură şi mândrie, în timp ce ochii îi jucau hora amintirilor în câmpia de unde timpul nu se întoarce niciodată. Am înţeles atunci cât de muncitor este bărbatul rrom, dar mai ales cât de migălos ştie el să-şi făurească obiectele muncii sale, dăruindu-le utilitate şi trăinicie. 

        La fel de mult m-a impresionat un maestru potcovar din judeţul Dolj, care ne-a făcut o mică demonstraţie, făcând să apară dinaintea noastră o potcoavă cu iz de basm străvechi, ca o amprentă a tradiţiilor strămoşeşti.

În judeţul Mehedinţi, am pătruns tainele făuririi de cazane, fiind primiţi cu braţele deschise şi cu o palincă fiartă pe cărbune, în timp ce focul ardea mocnit în lumina dimineţii. 

Tot în judeţul Mehedinţi, am cunoscut un artist lingurar. Dacă aş putea să descriu arta dumnealui printr-un singur cuvânt, acela ar fi Emoţie. Chiar marele artist a declarat că „Lingura reprezintă stările mele, furia, emoţia, totul pun aici, în lemn. E modul meu de a mă desprinde de grijile zilnice. Cum alţii fac yoga, eu cioplesc.” Acestea sunt vorbele domnului Linguraru, care chiar aşa se numeşte, adeverindu-se astfel că meseria este predestinată, însă lingurile create manual de dumnealui, depăşesc graniţele meseriei, intrând în sferele Artei Pure.

          Nu numai prin creaţiile sale manuale reuşeşte poporul rrom să capteze atenţia, ci şi prin pasiunea revărsată în dans şi muzică, aşa cum au demonstrat-o momentele artistice la care am asistat atât în Bulgaria, cât şi în România. În România, în mod special, mi-a plăcut trupa de dans Ecce Rroma, îndrumată de doamna Paola Dragomir. Micuţii dansatori rromi au făcut un adevărat spectacol în Clisura Dunării, dansând precum o cădere de stele pe oglinda curgătoare a Dunării albastre. Iar noi, spectatorii, am fost precum valurile plutitoare, curgând prin dans şi cântec spre malurile eternităţii. 

            Proiectul a constat şi în vizitarea unor atracţii turistice precum cetatea Baba Vida, în Vidin,  sau Mânăstirea Clisurski, a 4-a cea mai mare din ţară, situată la poalele munţilor Balcani. Cel mai mult m-a impresionat Galeria de Artă din Craiova unde am putut vedea tabloul pictorului craiovean, Eustaţiu Stoenescu, „Ţigani la drum” (1911).

            Caravana a ajuns la destinaţie pe ritmurile tarafului lui Puiu Bucătaru, a cărui voce a strălucit în acordurile instrumentelor muzicale, ca o chemare din străfundurile sufletului rrom spre veselie şi libertate, spunând lumii că poporul rrom nu se va opri niciodată din mers, înaintând mereu pe drumurile umanităţii, mereu în căutare de noi orizonturi sub cerul liber al unui destin care îi impune ca suferinţele şi necazurile să fie trăite în tăcere.

      A consemnat  Prof. Dr. Andreea Smedescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here