Mandat European de Arestare pus în executare de polițiștii olteni

0
301

La data de 09 decembrie a.c., în jurul orelor 09.20, o patrulă formată din polițiști din cadrul Poliției municipiului Slatina și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt , a depistat pe raza municipiului Slatina un bărbat de 35 de ani, din localitate, dat în urmărire internațională de autoritățile din Belgia.

Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Belgia au emis un Mandat European de Arestare, fiind bănuit de comiterea mai multor furturi de componente din cupru.

Bărbatul a fost preluat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în vederea dispunerii măsurilor legale.