Stănescu: ”Dăncilă a vrut să mă dea afară din partid”

13
973

Președintele PSD Olt, Paul Stănescu, a susținut joi, la sediul partidului din Slatina, alături de președintele executiv, Marius Oprescu, o conferință de presă. În cadrul întâlnirii, Stănescu a declarat că Viorica Dăncilă a fost la un pas de a-l exclude din partid: La un moment dat, doamna Dăncilă chiar a vrut să mă dea afară, să mă elimine din partid pentru că n-am făcut altceva decât să spun ce cred că este bine pentru partid. I-am spus că rămân devotat partidului, că nu amestec prieteniile atunci când este vorba despre partid. Sunt omul care reuşeşte să facă această diferenţiere atunci când e vorba de partid”. Stănescu a explicat și care au fost motivele pentru care fostul premier a vrut să-l elimine din partid: Am rugat-o două lucruri: unu, să nu facem congres în 2019, ci în ianuarie-februarie 2020, şi doi, i-am spus să nu candideze. Am bătut palma, doamna a fost de acord. Înţelegerea a durat foarte puţin, şapte-opt zile cred.”.

La finalul întâlnirii, președintele PSD Olt a ținut să le mulțumească tuturor oltenilor care au ieșit la vot și în special celor care au votat candidatul PSD. „Vreau să le mulțumesc oltenilor noștri pentru că au ieșit în număr foarte mare la vot, și în mod special le mulțumesc celor care au votat cu Partidul Social Democrat. Asta înseamnă că oltenii au încredere în noi, că nu i-am dezamăgit, și ceea ce le promitem, în numele organizației județene a PSD Olt, este că nu îi vom dezamăgi niciodată, așa cum am și făcut de-a lungul timpului, de când eu sunt președinte al organizației.”

 

13 COMENTARII

  1. Inca o dovada de ipocrizie si de oportunism al vatafului de Visina..Stanescu minte de ingheata Dunarea in amonte si in aval..Acum spune ca Dancila a vrut sa il dea afara,dar nu cu mult timp spunea cu totul altceva..
    ,, Eu pe doamna președinte Dăncilă, aici lângă mine, trebuie să recunosc, ca oameni, am avut o relație extraordinar de bună până am intrat în partid în aceste alegeri. Chiar o apreciez foarte mult! Doamna Dăncilă, fac public acest lucru, sper să rămânem aceiași buni prieteni și în continuare! Vă rog să fiți de acord cu acest lucru! Vreau ca în partid să vină cât mai muți intelectuali, cât mai mulți tineri’ a spus Paul Stănescu.
    Acum probabil se pregateste sa faca o alta declaratie mincinosa cu privire la revenirea lui Mihai Tudose,deoarece in trecut, vataful de Visina,Paul Stanescu, era impotriva lui Mihai Tudose.
    Dar sa spunem cine este acest parvenit si vataf de Visina:
    Senator de Olt și unul dintre cei mai puternici baroni PSD, Stănescu a ajuns în 2008 șeful Consiliului Județean. Educat si pregatit de comunist în tractoare și agronomie, fost șef al Fabricii de conserve Caracal și al IAS Studina în perioada comunistă. Paul Stănescu și-a construit o puternică afacere în agricultură împreună cu familia în comuna Vișina, condusă de tatăl său ca primar. A fost șef la CJ două mandate (2008 – 2016) și unul dintre principalii aliați ai lui Liviu Dragnea, pe care l-a ajutat să devină președintele PSD în detrimentul Rovanei Plumb după demisia lui Victor Ponta (2015).
    Stănescu apărea, în 2011, pe locul 5 în topul preşedinţilor de CJ după averea din declaraţia de avere. În ultimul document de acest fel apar trei terenuri agricole, o casă în Craiova şi o alta, de aproape 300 metri pătraţi, în Vişina. Obţine venituri atât din indemnizaţia de parlamentar, cât şi din firma agricolă a familiei, deosebit de prosperă şi cunoscută în tot sudul judeţului, de care se ocupă fiul său.

    Pentru Paul Stănescu a urmat o urcare rapidă în carieră, în binom cu Liviu Dragnea. În 2016 a devenit senator, în 2017 ministru al Dezvoltării și gestionarul banilor pentru toți baronii locali. L-a sprijinit masiv pe Dragnea în conflictele politice cu Sorin Grindeanu și Mihai Tudose (a făcut un turneu în filialele din Moldova pentru a le convinge să-l dezavueze pe Tudose și să-l sprijine pe Dragnea). L-a trădat pe Dragnea abia la finalul lui 2018 după o ceartă pornită de la bani (vezi aici detalii). S-a pus în spatele Vioricăi Dăncilă, cu care s-a certat însă după condamnarea lui Dragnea, supărat că premierul nu a vrut să împartă cu el puterea în partid.
    Maine,poimanine,cand romanii vor reinstaurarea monarhia in Romania,o sa vedeti ca primul comunist al Oltului, Paul Stanescu,o sa se declare monarhist convins..Acesta-i principiul lui Stanescu si a gastii lui de la Olt:interesul poarta fesul.Dar in cazul lor,al lichelor comuniste si al epigonilor de la Olt,fesul trebuie sa fie obligatoriu de culoare rosie…

    Asadar,o mare lichea comunista, asa moare…o mare lichea comunista.

  2. Baronii si capitalistii de carton, au fost şcoliti in comunism, foşti politruci, foşti activişti PCR si militieni, se dau astăzi capitalişti...

    Uitați-vă la exprimarea lui plină de greșeli- de gramatică, de logică, de retorică. Incoerent de la un capăt la altul. Un alt analfabet funcțional care împrăștie necontrolat tâmpenii la foc automat. Un tractorist ajuns mare strateg al PSD- ului. Băi PSD-iștilor! Vouă nu vă e rușine cu asemenea exemplare scoase în față de gașca de neisprăviți care vă conduce și care are pretenția că vă reprezintă? Cei mai proști dintre voi au ajuns să vă facă strategii, să vă dirijeze și să vă învețe ce să spuneți? Mai aveți printre voi oameni cu care se poate discuta serios și aplecat pe subiect sau vă lăsați încălecați în continuare de toate nulitățile comuniste, care vă vor duce cu inconștiență la groapa de gunoi a istoriei? Nu mor eu de dragul PSD-ului, dar pentru ca peisajul politic să rămână animat și fauna parlamentară să rămână diversă trebuie să existe și alte curente de idei. Hai, că puteți! Scoateți și voi la înaintare indivizi ceva mai răsăriți și mai școliți, nu doar hahalere de care ne-am săturat să ne tot batem joc și să ne distrăm cu prostia lor.Dar din pacate ei se imbogatesc ilicit din banii publici,iar noi il asteptam pe Mos Nicolae…

  3. Dăncilă, despre afirmaţiile lui Paul Stănescu: Nu ştie despre ce vorbeşte. Eu cred că voia să candideze dânsul pentru a obţine locul şase sau şapte.

    „Domnul Paul Stănescu nu ştie despre ce vorbeşte. S-a văzut modul în care m-am poziţionat faţă de domnul Klaus Iohannis şi cât de «uşoară» a fost această luptă. Eu cred că domnul Stănescu voia să candideze dânsul pentru a obţine locul şase sau şapte. Aceste acuzaţii nefondate pentru un lider de partid arată că nu poate să ţină unită o echipă. Nu este corect să se răzbune pe unul, sau pe altul”, a declarat Viorica Dăncilă, citată de mainnews.ro
    Asta denota ca Paul Stanescu lupta pentru interesul lui si al grupului infractional de la Olt.Acest parvenit este obsedat de functii,lacom de bani si de avere,respectiv este disperat ca a pierdut puterea,privilegiile si influenta politica si admnistrativa.

  4. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, referitor la acuzaţiile liderului PSD Paul Stănescu conform cărora a convins-o pe Dăncilă să candideze, că este o abordare ciudată şi că PSD este cel care a convins-o pe Viorica Dăncilă să candideze.

  5. Consider ca cel mai bun lucru era sa lasi PSD, dle Stanescu. Cu sau fara voia dnei Dancila…
    Oare cate rele trebuie sa mai faci acestui judet ca sa ne lasi in pace?
    Nu-ti (va) ajunge cat ati ,,agonisit,, in ani de zile de ,,domnie,,?
    Dl.Paulica, lumea nu incepe si nu se sfarseste cu nimeni.
    Va redau un sfat : smerenie si rugaminti la biserica…..ORIUNDE!
    Dumnezeu vede si iarta! Oamenii vad si ( nu) iarta!
    Oricum, ca un om care v-a cunoscut personal, in momente mai grele ptr.dvs.,si v-a intins o mana prieteneste, fara sa solicite vreodata ceva in schimb, pentru ultima oara , in acest an, va doresc multa sanatate si sarbatori fericite!
    Doamne ajuta.

  6. Iti spun eu ce fel de om esti tu domnule Paul Stanescu.Esti un comunist notoriu ,un mincinos,un incult politic,un oportunist si un imbuibat de patimi si un mare profitor al Revolutiei din Decembrie 1989.Dar cel mai grav ,este faptul ca ai cultul personalitatii.Ai impresia ca tu esti salvatorul judetul Olt si al Romaniei.Pentru unul ca tine,o fosta sluga a comunistilor,caderea comunismului ti-a oferit o perspectiva buna tie si neamului tau,dar pentru majoritatea romanilor,problemele sociale si economice au ramas la fel ca inainte de 1989.Dupa 30 de ani de dominatie a comunistilor din esaloanele inferioare , judetul Olt inca nu si-a gasit calea spre prosperitatea socio-economica..Asta si cauza ta si a celor din gasca ta de profitori si hoti,al celor care v-ati catarat la putere prin manevre subversive,parvenitism si demagogie..Ai reusit fara meritocratie sa iti impui neamurile in multe functii din institutiile Statului,dar totul are si un sfarsit…Pana acum a mers tupeul si minciuna pentru PSD cu votul prin mita electorala:uleiul si zaharul,respectiv prin santajul emotional cu taierea ajutoareleor sociale si a pensiilor de catre PNL..Cat cinism: sa indobitocesti un judet intreg doar pentru a-ti satisface ambitiile de putere si sa le mai ceri oamenilor sa fie si mandri ca au fost manipulati ordinar. Dar de acum incolo sa vedem pe unde scoti camasa,deoarece oltenii sunt satui de minciunile PSD..Din zece cuvinte rostite de tine,sapte cuvinte sunt fara logica si pline de neadevar.Te chinuie rau duhul mandriei si al iubirii de arginti si al slavei desarte. Această forma de slava desarta il face pe om sa ravneasca la situatii,titluri si ranguri sociale inalte. Asta denota ca tu nu ti-ai depasit conditia de taran parvenit.Din pacate,in PSD Olt, sunt cam multi lideri beți de putere,dar si de alcool…Asta ti-o spune un fost revolutionar si un anticomunist

  7. Stanescu vrea ,,garantii ,, ca prin mentinerea in functii a derbedeului de Oprescu si a diletantului de Mot ,sa isi pastreza puterea,privilegiile si influenta in viata politica si admnistrativa a judetului Olt.De fapt,prin manipularea de catre Stanescu a celor doi epigoni ai PSD,Oprescu si Mot,el isi protejeaza oamenii lui impusi in diferite functii publice din institutiile Statului..Vataful de Visina,Paul Stanescu se crede Imparatul Rosu,iar pe discipolii si epigonii lui din partidul oportunistilor,Oprescu si Mot,ii considera urmasii lui la tron,ca printi de Olt…Asta este impotriva democratie de partid,dar nu stie taranul ce este sofranul…
    Doua lucruri nu le poate pricepe acest vataf de Visina..
    1.PSD este un partid care se duce incet,dar sigur, spre un dezastru total politic si admnistrativ.
    2.Functiile de conducere nu se mostenesc ,ci se obtin prin vot democratic.

  8. Lupta lui Paul Stanescu nu este pe idealurile nationale si pentru principiile social democratiei romanesti,ci lupta lui este pentru interesele lui personale si de grup.Pe unde a trecut,Stanescu si-a pus in functii de conducere si si-a angajat in toate institutiile Statului roman sotia,fratele,cumnata,cuscra,nepotii,neamurile,prietenii si toate slugile PSD. O dovada este si faptul ca el prin pierderea puterii,privilegiilor si al influentii politice si admnistrative din judetul Olt si din Bucuresti,pierd si cei pusi si impusi de el in toate institutiile Statului.
    ,,Jaf la drumul mare! Peste 9000 de piloși PSD inventariați până acum în ministere și agențiile guvernamentale. Însă, potrivit estimărilor de la nivelul conducerii Guvernului Orban, numărul lor s-ar tripla la încheierea operațiunilor de evaluare. Cel mai mare efectiv de pile, relații, rude, amante, a fost descoperit la Ministerul Dezvoltării, spun sursele Comisarul.ro.,,

  9. Ministerul Dezvoltarii a fost condus de cei doi prieteni la catarama din PSD:Liviu Dragnea si Paul Stanescu…

  10. Fostul președinte Traian Băsescu a apreciat duminică, la România TV, că secretarul general interimar PSD Paul Stănescu minte atunci când spune că Viorica Dăncilă ar fi candidat la prezidențiale pentru că s-a înțeles cu Klaus Iohannis.

    „Povestea scoasa de Stanescu…om batran, se apuca de inovatii d-astea ca a aranjat Iohannis cu Dancila sa candideze. Dar cine putea sa candideze? Daca ar fi candidat Stanescu era 10 la 90. Dancila a luat cat se putea lua, a luat cat partidul, a luat chiar mai mult ca partidul. Si atunci ce pretentii are Stanescu? Nu cred in niciun fel de aranjament si PSD nu avea alta solutie. Punctul meu de vedere este ca e o mare minciuna. E o prostie fara margini”, a zis Băsescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here