Siminică Mirea, omul faptelor

3
250

“În data de 12.08.2019, în contextul tragicelor evenimente din Caracal, am considerat NECESARE o serie de modificări legislative asupra Codului Penal și Codului de Procedură Penală. Pe cale de consecință, am depus o inițiativă legislativă care să cuprindă o serie de modificări substanțiale în materie de legislație penală. Intervenția autorităților cu privire la salvarea Alexandrei Măceșanu s-a caracterizat printr-o incoerență incalificabilă, iar procedurile și legislația în vigoare nu a fost suficient de explicite, spun autoritățile, pentru ca procurorul de caz și poliția să își asume pătrunderea în incinta inculpatului Gheorghe Dincă. În urmă cu câteva zile, pe data 26.11.2019, proiectul meu legislativ a fost adoptat tacit de către Senat, urmând a fi necesar un vot favorabil în Camera Deputaților.

Modificările pe care le-am propus vizează, în primul rând, o procedură clară și simplă privind pătrunderea oricărei persoane în incinta unei locuințe, fără emiterea unui mandat de percheziție domiciliară, atunci când există indicii temeinice privind existența unei primejdii privind viața sau integritatea fizică a unei persoane. Printre celelalte modificări pe care le-am propus se numără și modificarea condițiilor liberării condiționate și pedepse crescute pentru infracțiunile privind hărțuirea sau privarea de libertate a unei persoane.

În calitate de parlamentar, consider absolut necesară elaborarea unor măsuri ferme privind siguranța cetățenilor din România. În mod categoric, e nevoie și de alte acțiuni politice complementare celei inițiate de mine pentru ca țara noastră să devină un loc mai sigur, ferit, pe cât posibil, de astfel de evenimente tragice. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ați arătat cu privire la demersul meu și sper ca votul din Camera Deputaților să fie unul favorabil modificărilor propuse în Codul Penal și Codul de Procedură Penală.“ a declarat  Senatorul de Olt Mirea Siminica.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here