Ce mai înseamnă, azi, patriotismul?

3
108

Multă vreme patriotismul a fost înţeles ca o relaţie univocă, dinspre individ către ţară. A făcut epocă îndemnul preşedintelui Kennedy, într-un discurs din 1961: „Nu întrebaţi ce poate face ţara voastră pentru voi, întrebaţi ce puteţi face voi pentru ţară!”. Chiar aşa? Să nu aşteptăm nimic de la ţară, iar noi, totuşi, să dăm totul pentru ea, inclusiv viaţa? Comuniştii au dus pe cele mai înalte culmi ideea că, în raport cu ţara, individul nu înseamnă nimic şi că în orice moment el poate fi călcat în picioare, strivit, dacă interesul ţării o cere. Şi n-au ezitat nicio clipă să trimită la moarte sau la ani grei de temniţă, în numele unui aşa zis interes general, indivizi care îndrăzneau să-şi apere viaţa, proprietatea, credinţa.

Dar ce poate oferi ţara unui individ? Dacă termenul de patriotism trebuie revizuit, e firesc să ne punem această întrebare. Trebuie să avem motive serioase ca să punem binele ţării mai presus de binele propriu. Ce ne îndeamnă să privim în această direcţie? Bineînţeles, într-o ţară în care sunt garantate şi apărate drepturi precum viaţa, proprietatea, credinţa etc. individul se simte bine şi ajunge să se regăsească în valorile naţionale, să trăiască sentimente precum demnitatea şi mândria de a fi cetăţeanul respectivei ţări, să simtă că este ţara lui şi să nu ezite să-şi pună viaţa în joc atunci când este ameninţată de o putere străină.

Desigur, înainte aşa stăteau lucrurile: patriotismul era definit simplu şi cuprinzător ca iubire de ţară, şi nimic nu mai intra în discuţie. În lumea contemporană însă, când altele sunt raporturile dintre state, iar societatea este mult mai complexă, termenul de patriotism implică inevitabil un aspect de negociere din partea individului. Dacă vrei să-ţi dau, trebuie să-mi dai şi tu ceva. Dar când tu nu-mi dai nimic şi-mi iei şi puţinul pe care-l am, cum să te mai pot iubi? Cum să mai împart aerul şi casa cu tine, când tu nu-mi oferi nicio posibilitate de a-mi realiza potenţialul individual pe pământul din care am răsărit? În aceste condiţii, nu trebuie să mire pe nimeni că aproape cinci milioane de români şi-au luat lumea în cap, că au întors spatele ţării, punând înainte binele propriu. Noile autorităţi de după 1989, măcar nu i-au mai ţinut legaţi de glie. Dacă am mai fi pe vremea comunismului, toată diaspora românească ne-ar apărea ca lipsită de patriotism, de iubire de ţară. Dar nu mai suntem, şi atunci îi mai putem privi ca trădători de ţară?

De aceea vă spun că, în prezent, trebuie să înţelegem altfel patriotismul. Indiscutabil, este implicată aici o cantitate apreciabilă de altruism, care să echilibreze balanţa, pentru că omul este, primordial, o fiinţă egoistă. Un cetăţean alege să-şi părăsească ţara atunci când relaţia individ-ţară este dezechilibrată. Nepunând suficient altruism în balanţă, egoismul prevalează şi atunci el poate să spună cu detaşare că patria este unde-i bine. Dar altruismul trebuie să vină de undeva, nu este înnăscut precum egoismul. Disponibilitatea de a lucra pentru binele altuia este o deprindere şi se capătă prin exerciţiu. Ea funcţionează dacă e susţinută energetic de o motivaţie. Tocmai această motivaţie este ceea ce poate oferi o ţară indivizilor ei, respectiv un cadrul larg, permisiv şi prietenos în care individul să-şi poată pune în funcţiune întreg potenţialul.

Într-o societate normală, cele trei mari sectoare ale ei – public, economic şi social – trebuie astfel să rezoneze încât oricine lucrează într-un sector să aibă sentimentul şi încrederea că lucrează şi pentru binele celor din celelalte sectoare. Când cele trei sectoare sunt în concordanţă şi se intercondiţionează, între ele există echilibru, iar binele comun este o rezultantă la care contribuie toţi vectorii specifici. Şi unde există bine comun există şi sentimentul apartenenţei la comunitate, până la comunitatea cea mai largă, naţiunea şi, mai departe, Europa, pe toate palierele patriotismul manifestându-se prin implicarea în tot felul de proiecte având drept finalitate propăşirea şi creşterea coeziunii comunităţii.

Prin urmare, patriotismul este un sentiment ce rezultă dintr-o relaţie corectă, echilibrată, individ-ţară, cu contribuţii şi cedări din ambele direcţii, astfel încât devotamentul individului faţă de ţara lui este unul lucid, întemeiat pe cunoaşterea şi promovarea valorilor comune, naţionale, fără ignorarea celor individuale şi în respectul celor universale. Imediat după credinţă, patriotismul înseamnă puterea unui popor. Unde nu e credinţă şi patriotism, începe disoluţia, descompunerea socială şi culturală. Când un popor nu-şi mai recunoaşte valorile, îşi pierde identitatea, iar pământul pe care calcă şi cerul de deasupra lui îşi pierd orice semnificaţie particulară. Devin pământ şi cer fără suflet, fără istorie, fără viitor.

La mulţi ani, România!

Constantin Smedescu

3 COMENTARII

  1. Patriotismul presupune lucrare, dăruire, jertfă, recunoștință, într-un cuvânt, iubire față de tot ceea ce este românesc, fru mos şi curat. MIHAI EMINESCU

    Patriotismul nu echivalează cu declarațiile, aclamațiile neacoperite prin fapte, cu vorbele goale ale liderilor politici ai PSD-ului.Comunistii si urmasii lor care stau ascunsi sub sigla PSD,respectiv cei care au fost cozile de topor ale regimului comunist:activistii PCR,informatorii si tortionarii Securitatii Statului Comunist,securistii,militienii si copiii lor nu au dat dovata patriotism din mai multe puncte de vedere.
    Prima lor dovada de antipatriotism al comunistilor romani, a fost lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 (numită in istoriografia comunistă și Proclamarea Republicii Populare Române, Ziua Republicii) reprezintă acțiunea antipatriotica,ilegală, de forță, petrecută în perioada 30 decembrie 1947 – 3 ianuarie 1948 prin care comuniștii români, sprijiniți de ocupanții militari sovietici, au impus Regelui Mihai, prin șantaj și amenințare, semnarea unui act de abdicare, au proclamat Republica Populară Română (prin încălcarea constituției în vigoare la acea dată) și au silit Familia Regală să părăsească țara într-un exil forțat care a durat până în anul 1997.
    Schimbările politice fundamentale aduse de lovitura de stat s-au petrecut fără aprobarea națiunii române, care nu a fost consultată printr-un referendum privind schimbarea formei de guvernământ (nici până în prezent).
    A doua dovada elocventa de antipatriotsim al comunistilor si al urmasilor lor(FSN) afost lovitura de Stat din 22 decembrie 1989.Acest lucru este confirmat inca din anii 90.Despre teza loviturii de stat s-a vorbit fără încetare în ultimii 30 de ani. Primul ziarist român care a susţinut acest scenariu a fost Ion Cristoiu, într-un editorial din data de 23 februarie 1990. Comunicatul procurorilor militari aduce, pe lângă câteva elemente de noutate, şi multe confirmări ale tezei loviturii de stat. Probabil cea mai importantă este aceea că în 1989 nu a existat un vid de putere, demontând cea mai importantă cale de apărare a lui Ion Iliescu şi a echipei sale, care au susţinut în tot acest timp că morţi din decembrie 1989 au fost rezultatul haosului şi lipsei unei puteri politice reale în acele zile, inerente revoluţiilor.
    O alta dovada de antipatriotism al comunistilor romani transfgurati in Frontul Salvarii Nationale condus de fostul activist PCR,Ion Iliescu,parintele ideologic si presedintele onorific al PSD-ului,a fost pe 25 decembrie 1990, atunci cand Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei ,s-a întors pentru prima dată acasă. Dar nu a apucat să facă nimic. În drum spre Curtea de Argeș, mașina în care se afla a fost oprită de poliție și întoarsă din drum. Regele a fost obligat să forțele de ordine să părăsească țara.
    Intr-adevar,atunci era o populație intoxicată cu doctrinele comuniste, era o populație care nu accepta monarhie, nu accepta regalitatea despre care i se vorbise numai negativ, pe de o parte, pe de altă parte, cei care au luat puterea în mâna: Iliescu și toată grupa din jurul lui, Petre Roman, erau strict opuși.
    Dar antipatriotismul FSN-ul s-a reflectat si in modul cum au actionat impotriva manifestantilor din 13-15 iunie 1990,din Piata Universitatii,atunci când forțele de ordine, susținute de mineri, au intervenit în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile. A fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil și anvergură dintre toate acțiunile minerilor.
    Dar o dovada de antipatriotism al PSD-ului a fost si este modul cum au guvernat aceasta tara..
    Dupa 1990 ,sub obladuirea lui Adrian Nastase au avut loc cele mai mari devalizari ale bancilor de Stat. In perioada cand a fost Adrian Nastase prim-ministru, s-au pierdut resursele petroliere si multe altele. Mii de muncitori au fost facuti someri si fabricile au fost privatizate cu 1 euro si vandute la fier vechi.

    Umilintele pe care le suportam pana astazi, sunt urmarea a proastei guvernari a FSN,PDSR si PSD.Cel mai antipatriotic regim a fost acest PSD,deoarece sub obladuirea lui ,in 28 de ani,au fost furati peste 130 miliarde de euro(Raport SRI)In acest sens,Cătălin Predoiu, noul ministru al Justiției, a declarat, în cadrul unui eveniment, că banii furați prin fapte de corupție sau crimă organizată și ascunși de infractori în companii off-shore sunt ai cetățenilor și trebuie recuperați, acesta fiind unul dintre scopurile Guvernului din care face parte, conform Mediafax.
    Dar cel mai grav,este faptul ca din cauza guvernantilor PSD,au plecat din tara peste noua milioane de romani.Conform celor mai recente date statistice prezentate de fostul ministrul al Românilor de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, în cadrul unei conferințe de presă, aproximativ 9.700.000 de români trăiesc în străinătate.

    Adevaratul patriotism se simte si se traieste cu toata fiinta noastra.Apărându-ne identitatea, ne apărăm pe noi înșine și pe strămoșii noștri, al căror sânge ne curge prin vene, dar, deopotrivă, ne menținem uniți prin aceeași credință, a celor adăugaţi deja Eternității. Mântuitorul Hristos s-a rugat pentru unitatea de credință: Toți să fie una precum Noi una suntem (Ioan 17, 21). Unitatea duhovnicească a dus la unitatea politică în România. De aceea la noi, la români, patriotismul a fost firul care i-a adunat pe toți, dintr-o credință, istorie și-un neam, dintr-un ideal și o suferință comună.

    În 1984, când întâlnirea cu patria era încă o dureroasă imposibilitate, Majestatea Sa Margareta,Custodele Coroanei romane, îşi asuma identitatea românească în termenii cei mai angajanţi şi, deopotrivă, emoţionanţi: „Eu sunt româncă. Sunt născută şi crescută în exil, dar sunt profund româncă. Venirea în ţară este cea mai puternică şi cea mai ardentă dorinţă a vieţii mele. … Doresc să-i respir aerul, să-i cunosc peisajele, munţii, să-i ating pământul, să văd Marea Neagră. Această ţară exercită o mare fascinaţie asupra mea şi am un sentiment de frustrare pentru că n-o cunosc.”

    Traiasca Romania ! Traiasca Majestatea Sa Margareta a Romaniei!

  2. ,,Partidul lui Ion Iliescu, metamorfozat sub mai multe denumiri, sub hainele căruia cadrele fostului partid comunist și ale Securității au paralizat România, pare să fi ajuns la sfârșit. Paradoxul este că acest început de final vine de la o greșeală impardonabilă prin care candidatul la alegerile prezidențiale nu și-a depus mandatul imediat după anunțarea propriului eșec în alegeri. Nu aberanta resetare a României invocată de Klaus Iohannis, a României, este aceea care trimite la gunoi fostul partid totalitar metamorfozat, ci starea de fapt a țării. PSD s-a dovedit a fi incapabil să apere legalitatea, transformând instituțiile statului într-o rezervă uriașă contra intersului public. Reformele privind România au fost minimalizate până la grotesc prin invocarea austerității. Partidul lui Ion Iliescu sfârșește tardiv, după 30 de ani de subminare națională. Sfârșitul PSD-ului vine și pe fondul denunțării statului paralel, situație care i-a asigurat premizele sinuciderii asistate.,,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here