Sărbătoare de Halloween, la DGASPC Olt

0
191

Românii au îmbrăţişat şi ei cu mult entuziasm sărbătoarea de Halloween. 31 octombrie a devenit, astfel, încă un prilej de distracţie.

Halloween-ul este o sărbătoare ce aduce zâmbetul pe chipurile celor mai mulți, asta datorită faptului că, în noaptea de 31 octombrie, cei care participă la petreceri se deghizează în zâne, prințese sau prinți, vampiri, vrăjitoare, mumii etc.

Cu ocazia acestei zile, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt organizează „Parada dovlecilor luminoşi”, unde copiii instituţionalizaţi şi cei de la asistenţii maternali profesionişti vor prezenta, într-o paradă, figurinele sculptate de ei. Finalul lunii octombrie (și chiar începutul lunii noiembrie) este rezervat unei nopți speciale, cunoscută și celebrată în multe țări ale lumii – înfricoșătoarea seară de Halloween. Sub simbolul dovleacului cioplit, tradiția, deși controversată, s-a răspândit și s-a diversificat, astfel încât a ajuns o sărbătoare apreciată, mai ales de copii – cărora le place să se costumeze în fantome, vrăjitoare, monștri și personaje înspăimântătoare din povești sau  filme și pleacă în grup la colindat. Copiii colindă pe la casele oamenilor cu «trick or treat?» (un fel de «ne dați, ori nu de dați»), iar gazdele au de ales între a oferi dulciuri sau a li se face o farsă de către micii colindători. Fiecare copil trebuie sa aibă dovleac luminos. Nu lipsesc nici preparatele din dovleac – leguma specifica toamnei. De regulă, copiii colindă deghizați în personaje înfricoșătoare. Această tradiție provine și ea din timpuri străvechi: spiritele rele erau speriate și  îndepărtate de oameni ce purtau costume și măști. Și în acest an,  copiii noștri vor colinda pe la casele prietenilor lor unde vor lăsa un dovleac magic, la care au «meșterit» cu talent, pentru ca niciun rău să nu se apropie de acea casă, au precizat reprezentanții DGASPC Olt. Parada va avea loc joi, 31 octombrie, la DSGASPC Olt.