PROŞTI SAU NEBUNI?

2
145

În „Apărarea lui Socrate”, Platon ni-l arată pe Socrate în faţa atenienilor, încercând să se disculpe pentru acuzaţiile ce i se aduceau. Iată una dintre acestea: „Socrate este vinovat, el iscodeşte peste măsură cele de sub pământ şi cele din cer, face să învingă judecata strâmbă şi îi învaţă şi pe alţii aceste lucruri”. Acuzatul le atrage atenţia acuzatorilor săi că ar putea chiar să se simtă flatat, căci trebuie să fie un mare înţelept dacă este în stare de aşa ceva. Numai că, în fond, înţelepciunea lui Socrate rezultă doar din comparaţia cu prostia celorlalţi. În timp ce nimeni nu ştie esenţa lucrurilor, sunt însă unii care îşi închipuie că ştiu, şi aceştia sunt proştii. Cei ce admit că nu ştiu nimic sunt înţelepţii, Socrate considerându-se printre înţelepţi doar pentru simplul motiv că el îşi dă seama că nu ştie nimic. „Se pare deci că sunt mai înţelept, şi anume tocmai prin acest lucru mărunt, prin faptul că, dacă nu ştiu ceva măcar nu-mi închipui că ştiu”.

Aţi auzit pe vreunul dintre politicienii noştri să se recunoască drept ageamiu în domeniul pe care partidul i l-a repartizat să-l conducă? După cum merg treburile în respectivul domeniu, impresia este că şeful care-l coordonează a fost pus acolo nu ca să limpezească lucrurile, ci mai degrabă ca să le încurce, ca să poată fura el cât mai mult şi pe nevăzute, iar tributul pentru liderul de partid care-l girează să fie cât mai mare. Aşadar, faptul că prin arboretul clasei noastre politice nu zărim nicio plăcuţă care să ne identifice specia „Tufă de Veneţia”, deşi tocmai aceasta este specia dominantă, conduce la concluzia că niciun politician român nu ştie că nu ştie nimic. Cu alte cuvinte, că toţi sunt proşti.

Ne punem însă imediat următoarea întrebare: şi dacă sunt nebuni? Desigur, nu-i vedem prin tren, prin autobuz sau pe stradă (pentru că ei demult nu-şi mai amestecă paşii cu cei ai muritorilor de rând) vorbind singuri sau cu personaje din imaginaţia lor chinuită, îi vedem în schimb la televizor, îi auzim la radio sau le citim peroraţiile de prin ziare şi, după cum se lansează ei în sloganuri delirante, promisiuni aiuritoare sau atacuri reciproce gen „mâna în gât”, suntem nevoiţi să ne întrebăm serios în legătură cu starea lor de sănătate mintală. Narcisismul, cultul propriei personalităţi, crizele de isterie, mitomania sunt simptome clare care ne împing spre un răspuns afirmativ la întrebarea de mai sus.

S-a spus prea adesea despre clasa politică a unei ţări că este oglinda societăţii respective. Atunci, dacă ei sunt proşti, noi suntem şi mai proşti, pentru că-i credem şi ne luăm după ei când ne promit un feeric „mai bine”. La fiecare schimbare de putere ne credem îndreptăţiţi să sperăm la un „mai bine” şi să dăm cu piciorul „binelui” pe care-l avem. Aşa cum facem şi acum. În ce mă priveşte, cel puţin un lucru am reţinut din trecerea mea prin această viaţă: că nu trebuie să alerg după un „mai bine”, ca să nu pierd şi „binele” pe care-l am. Cu alte cuvinte, să nu păţesc ca iepurele acela care, fugind de o haită de câini, a scăpat ascunzându-se în pădure. Stătea bine aici, câinii nu mai aveau nicio şansă să-l găsească. Numai că, în timpul fugii, se acumulase atâta teroare în inima bietului iepuraş, încât a crezut că trebuie să-şi caute o ascunzătoare care să-i ofere o protecţie şi mai sigură. Voia neapărat un „mai bine”, nemulţumit îndeajuns de „binele” pe care-l avea. Aşa că, afundându-se în desişul pădurii, a dat peste lupul care l-a şi înghiţit, aproape pe nemestecate.

Cum am putea să nu sfârşim şi noi precum iepuraşul din poveste? Există soluţie chiar şi în condiţiile în care am socoti firească şi legitimă dorinţa de „mai bine”? Desigur, şi mă întorc din nou cu faţa la artă şi vă reamintesc accepţiunea pe care i-a dat-o Nietzsche: „Avem arta pentru ca adevărul vieţii să nu ne ucidă”. În acelaşi timp, vă trimit la piesa „Cum vă place”, a lui Shakespeare şi vă invit să observaţi cât este de actuală. Ca şi cum am fi contemporanii marelui Will, trăim nişte vremuri în care vulgaritatea, ipocrizia şi incultura au fost ridicate la rang de virtuţi. Într-o astfel de societate violentă, cum a devenit societatea românească, în care adevăratele valori sunt sufocate de asaltul mediocrităţii, soluţia este cea pe care ne-o sugerează Shakespeare: să fugim şi să ne refugiem într-un loc în care să nu ne mai găsească niciodată câinii minciunii şi manipulării. Să ne întoarcem, adică, la adevăratele valori spirituale şi culturale şi, prin ele, să ne opunem alunecărilor de teren de pe versanţii prostiei sau nebuniei.

Constantin Smedescu

2 COMENTARII

  1. Revenirea noastra la adevaratele valori ale culturale si spirituale trebuie sa inceapa cu repunerea Constitutiei din 1923 si revenirea la Monarhia Constitutionala

    Eu,personal nu am nimic cu dumneavoastra,dar pana acum pe cine ati slujit?Cum sa ne intoarcem la adevaratele valori culturale si spirtuale ale Romaniei,din moment ce dumneavoastra ati fost educat de comunisti,respectiv ati fost sluga lor ,continund sa ii sustineti si pe copiii lor din PSD…Acest partid si sustinatorii lui sunt cei care pana mai ieri il huiduiau pe Corneliu Coposu si-l jigneau pe Regele Mihai I.Stiti prea bine,dar va faceti ca ploua, ca comunisttii si urmasii lor au distrus elitele intelectuale ale Romaniei.Acest fapt a reprezentat distrugerea in buna parte a elitelor care se constituisera intr-un proces laborios. Inlaturati din functii, supusi represiunii prin lagare si inchisori, pierzându-si starea materiala si alungati la marginea societatii, cei care intruchipasera valorile natiunii s-au vazut in cea mai mare parte aruncati in afara proceselor istorice ce aveau loc.Apoi s-a adaugat si invatamântul superior a fost si el vaduvit de cadrele sale cele mai de seama, mai ales din domeniul stiintelor umane. Valorile culturale au fost alungate sau, in cazul ceva mai bun, deplasate in cercetare pe functii marginale. Au aparut, in schimb, aproape in toate domeniile, pseudo-specialisti, numiti de PCR, pe criterii politice si care au fost grabnic promovati. Ierarhia s-a rasturnat. Multe din adevaratele valori zaceau in inchisori, ajunsesera sa munceasca in alte directii pentru a-si câstiga existenta sau, in ipoteza cea mai buna, indeplineau roluri subordonate, cu teama zilnica a „eliberarii“ lor din functie.
    Daca n-ar fi avut loc ocuparea tarii si alungarea Regelui Mihai I al Romaniei si abandonarea ei in sfera sovietica, daca si cadrele „vechiului regim“ si-ar fi continuat existenta, este lipsit de indoiala ca ascensiunea României ar fi continuat, ea n-ar fi fost sortita la aproape o jumatate de secol de regim totalitar si n-ar fi fost condamnata sa execute operatiile de „recuperare“ euro-atlantica din ultimele decenii, pentru a redobândi locul important pe care l-a ocupat in Europa interbelica.
    Când a venit lovitura de Stat din decembrie 1989, nu cei mai buni au ajuns in fruntea procesului de refacere si reinnoire. Au aparut activitisii PCR din esaloanele inferioare si cozile de topr ale regimul comunist,dar si revolutionari indrituiti, dar mult mai multi pseudo-revolutionari, au aparut si multi „descurcareti“ si libertatea a avut si urmari negative. Aparent, a fiintat acum posibilitatea unei masive formari si promovari sociale, in fapt coruptia si impostura si-au aratat coltii. Inflatia de universitati private, dintre care numai câteva si-au justificat pozitiv existenta, inflatia de titluri de profesori, inflatia de titluri de doctori ne apasa existenta si frâneaza o reala dezvoltare pozitiva.Dupa 1990,comunistii sii urmasii comunistilor au continuat politizare intregului sistem al Statului roman,numind si angajand in functii publice ,bine platite din banul public,sotiile,sotii,copiii,amantele,prietenii si toate slugile lor din partid.Dar cea mai mare drama a Romaniei,este faptul ca clasa politica condusa de catre PSD s-a imbogatit din banul public si au saracit populatia Romaniei,respectiv datorita politicii PSD-iste s-a produs plecare din tara a peste 10 milioane de romani.
    Din pacate,nu avem cum se intoarcem la adevaratele valori culturale si spirituale,deoarece ne lipseste si cultivarea modelelor. Majoritatea celor care sunt propuse de mass media tinerilor sunt departe de a corespunde…Dar Bunul Dumnezeu nu lasa acest popor fara pastorul ce bun…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here