Elevi şi părinţi din Olt, lăsaţi fără alocaţii. Vezi motivul

0
744

Zeci de familii din judeţul Olt au rămas fără alocaţie pentru susţinerea familiei, iar peste 200 de familii vor primi diminuat acest drept timp de trei luni. Motivul, numărul mare de absenţe nemotivate acumulate de elevi în cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2018-2019.

În consecinţă, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Olt a  dispus, conform legii, suspendarea sau diminuarea după caz a acestui tip de ajutor social.

„În conformitate cu articolul 33 din Legea 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, AJPIS Olt a procedat la diminuarea cuantumului alocației pentru 221 familii  pentru o perioadă de trei luni și suspendarea plății pentru alte 85 de familii la care unul dintre copii a înregistrat peste 20 de absențe nemotivate”, a precizat directorul executiv al AJPIS Olt, Ileana Ghiță, la solicitarea Gazeta Oltului.

Formula de calcul pentru determinarea cuantumului diminuat

 Conform legislației în vigoare, Legea 277/2010 privind acordarea alocației pentru susținerea familiei cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care se constată absențe nemotivate pe parcursul unui semestru școlar, cuantumul alocației se diminuează proportional cu numărul de absențe, după cum urmează: cu câte 20 la sută pentru fiecare copil care înregistrează un număr cuprins între 10 și 19 absențe; cu câte 50 la sută pentru fiecare copil care înregsitrează un număr de 20 de absențe. Formula de calcul pentru determinarea cuantumului diminuat este următoarea: exemplu: familie formată din soț și soție și doi copii de vârstă școlară. Cuantumul alocației stabilit prin dispoziția primarului 60 de lei. Primul copil a înregistrat 10 absențe școlare nemotivate, iar al doilea a înregistrat 20 de absențe școlare nemotivate. Calculul diminuării: pentru primul copil 60 de lei înmulțit cu 20 la sută =12 lei; pentru al doilea copil: 60 lei înmulțit cu 50 la sută=30 de lei. Diminuarea totală pentru absențele nemotivate înregistrate: 12 lei+30 de lei=42 de lei. Cuantumul diminuat rezultat: 60 de lei – 42 de lei=18 lei.

Localităţile cu cele mai multe alocaţii suspendate sunt: Pîrșcoveni (șase familii), Movileni – cinci familii și Dobrosloveni-patru familii.

Printre localitățile cu cel mai mare număr de alocații diminiuate se numără: Drăgănești-Olt -12 familii, Studina (nouă familii), Pîrșcoveni (opt familii), Iancu Jianu (opt familii), Slatina (șapte familii) și Dobrețu (șapte familii).

În situația în care unul dintre copii finalizează cursurile învățămîntului general obligatoriu și nu a împlinit vârsta de 18 ani sau unul dintre copii repetă anul școlar din alte motive decât cele medicale ori absențele înregistrate și nemotivate depășesc numărul de 20/semestru, acesta este luat în calcul la stabilirea venitului mediu lunar al familiei, dar este exclus din numărul de copii ai familiei avut în vedere la acordarea dreptului, iar alocația se va acorda corespunzător numărului de copii din familie care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here