Nu e frumoasă, dar e bătrână

1
252

De trei ani încoace, gura Opoziţiei nu-i mai tace. Mai ceva decât profeţii biblici, la fiecare pas al guvernării reieşite din alegerile din 2016 ei prevăd o prăpastie în care va cădea toată România. De pildă, de trei ani de zile opoziţia ne tot prevesteşte cel mai negru scenariu, cel pe care liberalii chiar l-au pus o dată în practică, în 2010, când au tăiat salariile (au vrut să taie şi pensiile, dar nu le-a permis CCR). Parcă furioşi că românii o duc puţin mai bine, liberalii şi ceilalţi nu mai vor altceva decât să cadă cât mai repede actuala Putere pe care tot mai multi români încep să o vadă ca fiindu-le apropiată şi prietenoasă, revenindu-şi din rătăcirea din 26 mai. Argumentul cel mai plauzibil în acest sens este dat de creşterea lentă dar sigură în sondaje a premierului şi preşedintelui PSD, Viorica Dăncilă. Pentru tot mai mulţi observatori obiectivi ai scenei politice nu mai încape îndoială că Viorica Dăncilă va accede în turul II al prezidenţialelor. Iar dacă le va şi câştiga, surpriza nu va fi atât de mare; unii chiar sunt în stare să parieze pe Viorica Dăncilă.

În timp ce preşedintele Iohannis, transformând instituţia prezidenţială într-o anexă a PNL, nu face decât să înjure guvernul şi să-i pună beţe în roate, Viorica Dăncilă vine acum cu o lovitură năucitoare pentru toţi opozanţii. Ea propune partidelor, sindicatelor şi patronatelor un „Pact naţional pentru bunăstarea românilor”.

În timp ce acest nefast preşedinte de ţară a făcut totul pentru a compromite Guvernul României, arătându-l europenilor ca incapabil să facă faţă preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene sau blocând în nenumărate rânduri numirile de miniştri sau ataşându-i apăsat etichetele corupţiei şi incompetenţei etc, Viorica Dăncilă ripostează într-un stil de adevărat om politic. Propunând acest pact, ea nu prea mai lasă loc de întors celor din Opoziţie. Nu prea le mai permite să joace cu aşa şi aşa. Acum ei trebuie să răspundă răspicat la întrebări de tipul: cine eşti şi ce vrei tu? PNL-işti, USR-işti, PLUS-işti, PMP-işti şi care vor mai fi pe acolo vor trebui să explice clar şi pe înţelesul tuturor cine sunt şi ce vor, pentru ca tot românul să ştie ce va urma, cum va arăta viitorul lui.

Ca să ne referim numai la ultima perioadă, se pare că este moda pactelor. Un pact a propus şi Klaus Iohannis, prin care să fie respectată voinţa românilor exprimată la referendumul din 26 mai. Şi USR-PLUS a propus un pact, unul prin care politicienii să fie de acord cu organizarea de alegeri anticipate odată cu alegerile prezidenţiale. Venind cu propria iniţiativă, prin care partidele sunt chemate să-şi dea mâna pentru asigurarea pe mai departe a bunăstării românilor şi să promită că nu le vor tăia pensiile şi salariile, Viorica Dăncilă explică:

„Am văzut cu toţii în ultima perioadă nenumărate propuneri de pacte şi acorduri. Partidele şi candidaţii vorbesc între ei despre cum să joace jocul politic, se ceartă, negociază şi eşuează lamentabil în faţa românilor. Pentru că niciuna din aceste iniţiative nu are impact şi finalitate pentru oameni. Niciuna nu a fost gândită în interesul românilor, niciun astfel de acord nu s-a concretizat într-o măsură menită să facă bine societăţii, să aducă o creştere a nivelului de trai ori vreo formă de progres în viaţa de zi cu zi”.

Aşadar, vineri seară, Viorica Dăncilă a venit în faţa politicienilor de toate culorile cu „singurul pact pentru cetăţeni, singura înţelegere pe care merită să o facă forţele politice din România, aceea a bunăstării românilor”. Subliniind necesitatea acestui pact, Viorica Dăncilă a mai spus: „Vreau ca oamenii să primească o minimă asigurare scrisă din partea întregii clase politice că nu li se vor tăia salariile şi pensiile, aşa cum s-a făcut în guvernarea 2010-2012”.

Bineînţeles, tot vineri seara, partidele politice din Opoziţie au respins rând pe rând oferta de a semna”Pactul naţional pentru bunăstarea românilor”. Au refuzat, de fapt, să se angajeze că vor menţine măsurile prin care social-democraţii au mărit salariile şi pensiile, salariul minim, alocaţiile copiilor etc. I s-a răspuns cu un tupeu fără margini din partea unor „reteveie” (este cuvântul cu care Eminescu îi numea pe liberali, pentru a le sublinia caracterul de cozi de topor în serviciul unor interese străine). Un pigmeu rătăcit pe malurile Dâmboviţei, acest Eugen Tomac-Tolomac, lider PMP, şi-a permis (e adevărat, cu altă ocazie) chiar să o ameninţe direct pe Viorica Dăncilă: „Doamna asta să părăsească guvernarea, dacă nu vrea să aibă soarta lui Dragnea”.

Demonstrând calităţi surprinzătoare de politician versat, Doamna Dăncilă a răspuns, o dată, tuturor celor care-i cer să plece acasă: „Puterea nu se cedează, se ia. Dacă vreţi Puterea, luaţi-o. Eu nu v-o dau”. Ce mai, vorba aia: nu e frumoasă, dar e bătrână.

Constantin Smedescu

 

1 COMENTARIU

  1. Toti presedintii de republica din Romania au fost legati cu un cordon invizibil de partid… Iliescu a fost seful partidului – Stat FSN PDSR si parintele ideologic pana azi al PSD. Asadar, lasa teoriile cu Iohannis….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here