Jandarmii care şi-au făcut selfie cu doi tineri evadaţi, sancţionaţi cu „atragerea atenţiei”

0
188

Jandarmii din Caracal care şi-au făcut selfie cu doi tineri evadaţi din Centrul Educativ Buziaş, judeţul Timiş, au fost sancţionaţi cu „atragerea atenţiei” asupra faptei şi a consecinţelor acesteia.

„În urma verificărilor efectuate de către comisia constituită la nivelul unităţii, s-a dispus faţă de cei trei militari, măsura ,<atragerii atenţiei asupra faptei săvârşite şi a consecinţelor acesteia şi indicarea modului de comportare în viitor>, în conformitate cu prevederile Regulamentului Disciplinei Militare (…)”, arată Jandarmeria Olt.

La luarea măsurii disciplinare s-a ţinut cont de conduita profesională anterioară a jandarmilor, dar şi de faptul că nu au alte sancţiuni disciplinare, precum şi de faptul că au prins evadaţii.

La începutul lunii septembrie, Inspectoratul de Jandarmi Olt a declanşat o anchetă la Detaşamentul Caracal, după ce mai mulţi jandarmi şi-au făcut selfie cu doi tineri evadaţi din Centrul Educativ Buziaş, judeţul Timiş, pe care i-au prins.

Surse judiciare declarau atunci, corespondentului MEDIAFAX, că jandarmii din Caracal s-au pozat alături de doi tineri, de 19, repectiv 21 de ani, condamnaţi pentru furt calificat şi tăinuire, care au evadat la sfârşitul lunii august din Centrul Educativ Buziaş. Tinerii evadaţi au fost prinşi în judeţul Olt, în zona comunei Gârcov.

Sursă: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here