Două persoane din Olt, prinse în flagrant delict în timp ce ofereau 200 de euro mită unor polițiști

0
1081

Un șofer din județul Olt şi concubina sa au fost prinşi în flagrant delict în timp ce ofereau suma de 200 de euro șpagă unor polițiști. Conducătorul auto fusese prins băut la volan, în comuna Urzica, iar atunci când a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge le-a cerut poliţiştilor să nu-i facă dosar penal. Oferta bărbatului a fost categoric respinsă de oamenii legii.

Ofiţerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au organizat şi realizat, luni 26 august, prinderea în flagrant a două persoane, respectiv G.C.V. și concubina sa M.I.M., care au oferit cu titlu de mită suma de 200 euro unor agenţi de poliţie din cadrul IPJ Olt, pentru a nu lua măsurile legale ce se impuneau pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier. „În fapt, în noaptea de 23/24.08.2019, doi agenţi de poliţie aflați de serviciu pe raza comunei Urzica, au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat din localitate, stabilindu-se că acesta nu poseda permis de conducere. În plus, s-a constatat că cel aflat la volan era sub influenţa băuturilor alcoolice (0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat). Bărbatul a fost condus la Spitalul Corabia, pentru recoltarea mostrelor biologice, situație în care le-a promis celor doi polițiști că le va da suma de 200 euro pentru a nu-i întocmi dosar penal, ofertă respinsă categoric de către aceștia. În dimineaţa zilei de 24.08.2019, unul dintre agenții de poliție din echipaj a fost apelat de o femeie, care s-a recomandat a fi prietena bărbatului depistat conducând fără permis și sub influența băuturilor alcoolice și care i-a solicitat să «rezolve problema»”, se arată într-un comunicat remis de DGA Olt.

Bărbatul şi concubina sa au fost denunţaţi de poliţişti.

„Față de această situație, cei doi poliţişti au depus denunţuri la Serviciul Județean Anticorupție Olt, denunțuri înaintate de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, unde a fost constituit dosar penal. În consecință, procurorul de caz, împreună cu ofițerii S.J.A. Olt, au organizat ieri, în jurul orei 19.00, la sediul postului de poliţie Grădinile, prinderea în flagrant a celor două persoane, în timp ce au oferit suma de 200 euro, precum şi produse alimentare și cosmetice unuia dintre polițiștii din echipaj, cu precizarea că jumătate din sumă era destinată celuilalt agent de poliție”, se mai arată în comunicat.

Cele două persoane au fost audiate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile pentru cercetări privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Olt şi  Serviciului de Operaţiuni Speciale Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here