Zeci de medici din Olt ar putea părăsi sistemul. Vezi motivul

2
2249

În următoarele 16 luni nu mai puțin de 30 medici de familie din Olt împlinesc vârsta de pensionare și ar putea părăsi sistemul. Ca urmare în județ ar putea să apară un deficit de cadre medicale, în condițiile în care asupra asistenței medicale primare planează acea amenințare a lipsei viitoarei generaţii de medici de familie, care să ia locul acelora care vor ieşi la pensie.

Lipsa de personal îi determină pe unii medici de familie să nu își încheie cariera, chiar dacă îndeplinesc condițiile de pensionare. Și asta în primul rând pentru că medicii tineri își doresc să profeseze mai mult în orașe și mai puțin la țară, iar în al doilea rând medicina de familie este neatractivă pentru ei.

Însă pe de altă parte sincopele din sistemul informatic și volumul mare de hârtii de completat îi determină pe cei care profesează la țară să își dorească să plece sau să iasă la pensie, dacă îndeplinesc condițiile. În ultimii ani sunt mai mulţi medici care au ieşit din sistem pentru că s-au pensionat decât cei care au terminat rezidenţiatul.  În atare situație viitorul medicinei primare este pus sub semnul întrebării. În județul Olt spre exemplu în acest an și anul viitor nu mai puțin de 30 de medici de familie împlinesc vîrsta de pensionare

Medicii care își desfășoară activitatea în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate județen, își pot continua activitatea, după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcția de sănătate publică județeană și de CMR, prin colegiile județene ale medicilor, pe baza certificatului de sănătate. Necesitatea prelungirii activității se stabilește de către o comisie organizată la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene. Anul acesta împlinesc vârsta de pensionare șase medici, iar anul viitor 24 de medici, a declarat președintele-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Olt, Florin Valentin Ciocan.

În vederea asigurării furnizării de servicii medicale în asistența medicală primară în anul 2019, în județul Olt, s-au încheiat 237 de contracte de furnizare de servicii medicale în asitența medical primară, din care: în mediul urban 93 și în mediul rural 144. Numărul total de medici care își desfășoară activitatea în cele 237 de cabinete medicale este de 241.

2 COMENTARII

  1. Fara medici de familie putem sa traim mult si bine. O trimitere si o reteta o scrie asistenta. Medicum de familie nu mi a pus niciodata un diagnostic ca nu stie. Nu mi a luat nici macar o data tensiunea in 20 de ani. Asta este medic? Faceti ceva ca suntem vanduti datori pentru medicii astia. Statul roman sub guvernarea hotilor din PSD a facut imprumuturi pe care nu le vor putea plati nici copiii copiilor nostri. Nu stiu ce interese au fost la mijloc dar au fost, clar. Orice idiot care termina facultatea cu 5 va profesa si poate sa ne omoare fara sa fie tras la raspundere pentru 30.000 de lei lunar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here