Primele rezultate ale anchetei crimelor din Caracal

0
1877

Instituțiile statului se contrazic major! Reprezentanții Parchetului General au făcut publice primele concluzii referitoare dispariția Alexandrei Măceșanu.

A fost efectuat un control de către procurorii Seriviciului de Îndrumare și Control, iar reprezentanții Parchetului General au transmis primele concluzii, în cadrul unui comunicat oficial. Inițial, s-a spus că procurorul a fost cel care le-a interzis să pătrundă în casa criminalului Gheorghe Dincă, înainte de ora șase, având nevoie de mandat. Acum, potrivit celor regăsite în comunicat, nu s-a întâmplat acest lucru.

I. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nu le-au interzis lucrătorilor de poliție să pătrundă în domiciliul prezumtivului autor Dincă Gheorghe, după ce l-au identificat. În raport de constatările din teren, de comun acord, procurorii și lucrătorii de poliție au apreciat că nu este oportună pătrunderea în domiciliu înainte de ora 06.00, întrucât exista riscul compromiterii probelor în situația în care autorul nu se afla acolo.
II. S-au constatat nerespectări ale dispozițiilor procedurale în activitatea de înregistrare a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 1883/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, precum și un management defectuos al cauzei.
III. S-au constatat sincope în comunicarea dintre organele de poliție și procurori, constând în aceea că, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal după aproximativ 5 ore de la sesizarea Serviciului 112, ceea ce a condus la solicitarea și dispunerea măsurilor necesare în vederea localizării și identificării autorului cu întârziere.
În completare se va dispune efectuarea unui control de către Serviciul de Îndrumare și Control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, cu privire la respectarea normelor procedurale privind primirea/înregistrarea lucrărilor, repartizarea dosarelor și continuitatea în lucrările repartizate, ritmicitatea efectuării actelor de urmărire penală.
Raportul întocmit a fost trimis și Inspecției Judiciare pentru a fi avut în vedere în cauza în care efectuează cercetări.
Totodată, în temeiul articolului 69 alin. 1 și 2 din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară un exemplar al raportului a fost comunicat ministrului justiției.

sursa: www.spynews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here