ISU: Concursul “Cu viața mea apăr viața„

0
91

Peste 130 de elevi de gimnaziu și liceu au participat, în aceste zile, la Deva, la faza națională a concursului cercurilor tehnico-aplicative din școli situate în 20 de județe de pe întreg cuprinsul țării.

S-au înscris în concurs elevi din județele Alba, Argeș, Brăila, Bihor, Caraș – Severin, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ilfov, Harghita, Hunedoara, Neamț, Olt, Satu Mare, Suceava, Timiș.

În cadrul acestei competiții sportive, județul nostru a fost reprezentat de elevii de la Colegiul Tehnic „Alexe Marin” din Slatina și Școala Gimnazială Tătulești.

Echipele mixte s-au întrecut în două probe practice constând în transportul unei victime pe o targă pe o distanță de 50 de metri și parcurgerea unui traseu sinuos cu masca cu vederea obturată pe figură. Concurentul se deplasează și orientează după recomandările și coordonarea realizate de un coechipier. Cea de-a treia probă constă într-un test grilă ce conține întrebări cu tematică din domeniul prevenirii situațiilor de urgență.

Concursurile au un caracter educativ și urmăresc dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu, precum şi promovarea atitudinilor şi a comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor. Formarea şi dezvoltarea la elevi a iniţiativei, spiritului de echipă, curajului, disciplinei şi fair-play-ului sunt alte imperative ale acestei competiții.

Cea mai bună echipă de liceeni a fost desemnată, după 3 zile de concurs, cea a Liceului Teoretic „Racoviță„ din Galați, pe locul doi a Colegiului Național „George Coșbuc„ din Motru Gorj, iar pe locul 3 a Colegiului Tehnic Energetic din Cluj.

Între elevii de gimnaziu s-au remarcat echipele Școlii Gimnaziale nr.3 Galați (locul I), Școlii Gimnaziale Târnova Caraș – Severin (locul II), Colegiului Național George Coșbuc Motru Gorj (locul III).

În cele 3 zile petrecute în județul Hunedoara elevii au avut ocazia să viziteze obiectivele turistice din zonă și au participat la poalele Dealului Uroi la un foc de tabară impresionant.

Concursul „Cu viața mea apăr viața„ a fost organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here