Vești mari! Se majorează pensiile

0
478

Ultimele reglementări la Legea pensiilor, publicate recent în Monitorul Oficial, prevăd mai multe etape pentru majorarea pensiilor, dar și o schimbare a modului de calcul a acestora. 

Prima creștere este cea din 1 septembrie 2019, când punctul de pensie va ajunge de la 1.100 de lei, la 1.265 de lei. Având în vedere că această mărire se regăsește și în texul OUG 114 ea opera și în lipsa noii Legi a pensiilor.

Și tot de la 1 septembrie, dar a anului 2021, punctul de pensie va mai crește cu 100 de lei, până la 1.875 de lei.

Formula de calcul

Potrivit noii legi, formula de calcul a pensiilor este schimbată față de actuala legislație, pentru că intră în schemă punctul de referință, calculat ca raport dintre punctul de pensie și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, respectiv 25 (în 2021, valoarea acestui punct va fi de 75 de lei). Astfel, pensia se calculează prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință. Anual, acest punct de referință se va mări.

Recalculări

Aceste creșteri sunt însoțite în noua lege și de multe recalculări de pensii, de pildă:

– actualele pensii anticipate devin pensii pentru limită de vârstă și se vor recalcula,

– pensiile anticipate parțiale fără diminuare vor deveni pensii pentru limită de vârstă și se vor recalcula prin adăugarea perioadelor asimilate nevalorificate.

„La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul prezentei legi și se recalculează prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință (…), cu excepția pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001 care se recalculează conform art.167 (adică șase luni mai târziu – n.red.)”, scrie în noua lege.

Dacă după recalculări va rezulta o pensie mai mică decât cea plătită/cuvenită, atunci se va păstra cel mai avantajos cuantum, mai scrie în document, potrivit dcbusiness.ro

Sursa:bugetul.ro