Postul de manager al Spitalului Județean Slatina, scos la concurs

0
723

Funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Slatina a fost scoasă la concurs, probele derulându-se la sediul unității sanitare, în perioada 5-19 august 2019, actualul manager, Cătălin Rotea, menționând că se va înscrie la concurs.  

Potrivit anunțului Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Slatina, concursul presupune parcurgerea a două etape: cea de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs, care va avea loc în data de 5 august, etapă eliminatorie; etapa de susţinere a probelor de evaluare, care va cuprinde: proba scrisă, un test grilă de verificare a cunostințelor, care se va desfășura, la sediul spitalului, în data de 12 august și proba de susținere a proiectului de management, realizat în baza unei teme alese, care se va desfășura, la sediul spitalului, în data de 19 august 2019.

Candidaţii care doresc să ocupe acest post trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să cunoască limba română scris și vorbit; să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic; să fie absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii; să aibă cel puţin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii; să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni comise cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, să fie apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) şi să nu fi împlinit vârsta standard de pensionare, conform legii. În ceea ce privește termenul limită de înscriere a candidaţilor, persoanele interesate de ocuparea acestui post o pot face până pe data de 2 august, ora 16,00.

Relații suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare din cadrul spitalului, telefon: 0349. 802.550.

În prezent, conducerea SJU Slatina este asigurată de Cătălin Rotea, din septembrie 2017. Acesta a înlocuit-o pe Elena Vişan.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here