Mihai Cîrloganu: ”Vom lua peste 10% în Olt la europarlamentare”

0
530

Membrii ALDE, filiala Olt, au mers să stea de vorbă cu cetățenii din municipiul Slatina, dar și din județ, în vederea informării cu privire la alegerile europarlamentare. Aceștia le-au explicat cetățenilor rolul unui europarlamentar, au subliniat importanța mersului la vot, au vorbit despre problemele pe care le-au identificat în județul Olt, dar și despre soluțiile pe care le propun.

”Lucrurile merg foarte bine deocamdată. Este un tonus bun, avem tineri implicați, stăm de vorbă cu oamenii. Din păcate, întâlnim foarte multe persoane care nu sunt interesate de politică. Încercăm prin moduri variate să-i informăm, ne mobilizăm, aducem argument să-i facem să înțeleagă cât de important este să vină la vot. Cred că ne vom confrunta cu un absenteism la aceste alegeri. În schimb, cei care sunt interesați de politică sunt încântați să împărtășească cu noi idei, sunt încântați de candidații noștri, printre care se numără și mulți tineri, sunt încântați de președintele Tăriceanu”, a declarat Mihai Cîrloganu, președintele la formațiunea de tineret a ALDE Olt.

Acesta ocupă locul 24 pe lista candidaților pentru alegerile europarlamentare din 26 mai și estimează un scor de 10% pentru județul Olt.

”Cred că vom lua peste 10% în Olt și sper că vom fi peste media națională”, a menționat Mihai Cîrloganu.