5 dosare penale pentru nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuală

0
247

Weekendul trecut, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au acționat pe raza  localităților Slatina, Caracal, Corabia, Osica de Sus și Tufeni, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilicite în perioada premergătoare sărbătorilor pascale.

Astfel, în urma activităților desfășurate, au fost identificați 5 agenți economici, din municipiile Slatina și Caracal, care aveau expuse, în vederea comercializării, peste 200 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării, purtând însemnele de identificare ale unor branduri de renume.

În cauză, s-a dispus indisponibilizarea celor 200 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, în valoare de aproximativ 15.000 de lei, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii prejudiciului creat titularilor mărcilor respective.

Polițiștii de investigare a criminalității economice au întocmit cinci dosare penale reprezentanților firmelor respective, cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de Legea nr. 84/1998, constând în punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

De asemenea, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 117.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite. În conformitate cu aceasta, polițiștii au confiscat aproximativ 80 de kilograme pește, 60 de kilograme carne de porc și pui, 20 de kilograme zahăr, precum și suma de 1.200 de lei.