Sute de posturi vacante la DGASPC Olt. Instituția are nevoie de asistenți sociali, asistenți maternali profesioniști, dar și de îngrijitori și infirmiere

0
5953

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt se confruntă în prezent cu un deficit de personal, instituţia având nevoie, atât de personal cu studii medii, cât și de personal de specialitate cu studii superioare. În prezent, schema de personal a DGASPC Olt cuprinde 1.364 de angajaţi.

Pentru a fi respectate standardele de muncă în domeniul asistenței sociale instituția ar mai avea nevoie de aproximativ 230 de angajați. Potrivit conducerii instituției, în prezent, pentru a acoperi deficitul de personal este nevoie atât de asistenți sociali, asistenți maternali profesioniști, îngrijitori, infirmieri, instructori de educație, cât și de psihologi și kinetoterapeuți. „În prezent la nivelul instituției sunt 228 de posturi vacante, printre acestea regăsindu-se funcții de asistenți maternali profesioniști, functii aferente activității de asistent social și funcții comune din sectorul bugetar (îngrijitori, infirmiere, etc). În cadrul DGASPC Olt sunt 1364 de salariați, dintre care 224 sunt asistenți maternali profesioniști”, a precizat directorul general al DGASPC Olt, Rădița Piroșca, la solicitarea Gazeta Oltului. Pentru a putea face noi angajări, conducerea DGASPC Olt are nevoie de avizul Consiliului Judeţean.