Angajatori… recidivişti

0
360

De la începutul anului, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a primit nu mai puțin de 108 sesizări de la angajaţi ai unor firme din judeţ. Potrivit inspectorului şef al ITM Olt, Cristian Ungureanu, cele mai multe reclamaţii vizează neplata drepturilor salariale, la termenele prevăzute în contractele de lucru, dar şi sesizări referitoare la munca suplimentară necompensată financiar sau cu zile libere, neacordarea concediului de odihnă sau neacordarea sporului de noapte, precum și munca la negru. În urma sesizărilor primite de la angajaţi, reprezentanţii ITM au mers în control şi angajatorii au stabilit termene de plată pentru salariaţi. Daca angajatorii nu se vor conforma, urmează sancţiunile contravenţionale. „Sunt şi angajatori care recidivează şi chiar dacă au avut controale anterioare repetă această deficienţă şi nu plătesc la timp salariile şi aceşti angajatori sunt sancţionaţi. Sancţiunea pentru nerealizarea măsurilor de către inspectorii de muncă cu ocazia controalelor anterioare se sancţionează conform Legii 108/1999 cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei”, a spus Ungureanu.