Handbal: SCM Craiova – CSM Slatina 24:16 (14:5)

0
216

Deplasarea în Bănie nu a fost una cu noroc pentru jucătoarele antrenate de Victorina Bora; slătinencele au fost conduse întregul meci de gazde, scorul final fiind 24:16.

Întâlnirea dintre cele două echipe oltene a fost deschisă de craiovence prin Vizitiu Patricia în primul minut al jocului, în timp ce pentru oaspete a fost deschis de-abia în minutul 6:01, prin Dăscălete Elena – Raluca. În acest minut al întâlnirii, doljencele aveau un avans de trei puncte.

În prima repriză, slătinencele au avut cinci aruncări în bară.

Prima repriză a meciului a fost condusă de craiovence; avansul pe tabela de marcat fiind de nouă puncte.

Slătinencele au dat lovitura de începere în repriza secundă. Geanina Drăghici a fost eliminată două minute, după ce arbitrii i-au atras atenţia în mai multe rânduri cu privire la comportamentul tinerei jucătoare de pe teren. Vârsta îşi spune cuvântul în cazul jucătoarei, este tânără şi uneori se aruncă cu capul înainte fără a analiza situaţia.

Fetele Victorinei Bora au avut trei aruncări de la şapte metri ratate. Pe teren s-a simţit din plin lipsa jucătoarelor Andrei şi Lazăr.

În ultimele minute ale meciului, jucătoarea Elena Fulgoi a fost eliminată pentru două minute.

În această întâlnire, jucătoarele noastre au găsit cu greu drumul spre poarta craiovencelor, însă  portăriţele gazdelor au fost în mare formă.

Antrenorul Craiovei a fost mult mai liniştit decât Victorina Bora. Însă, galeria Slatinei a fost foarte activă, susţinându-şi echipa în cele mai grele momentele ale meciului.

În încheiere, Elena Fulgoi a repetat de două ori ultima aruncătură de la şapte metri; în ambele dăţi jucătoarea a marcat.

Cea mai mare diferenţă pe tabela de marcat între cele două echipe fiind de 10 puncte.

Aceasta este a patra întâlnire dintre cele două echipe oltene, finalizată cu victoria fetelor din Bănie.

CSM Slatina rămâne pe locul 10 în clasament cu un total de 20 de puncte, în timp ce echipa doljencelor se clasează pe locul 5 cu un total de 27 de puncte.

Brigada de arbitrii a fost compusă din C. Belean (MS) şi M. Sas (BH), în timp ce observator FRH a fost: G. Nasturel (CS).

Pentru CSM Slatina au marcat: Dăscălete Raluca (2); Cârligeanu Adina (4); Chitacu Oana (2); Vădineanu Clara (1); Drăghici Geanina (1); Ostase Lorena (2); Stoicănescu Hermina (2); Andrei Iulia (1); Fulgoi Elena (1).