Pe valea Olteţului, PSD curge liniştit

3
330

În condiţiile în care delirul anti-PSD a atins nişte cote greu de imaginat într-o democraţie, este cu adevărat reconfortant să asculţi şi opinii pro-PSD, mai ales atunci când acestea vin din raţiune şi convingere şi când sunt însoţite de argumente pertinente. Ni s-a întâmplat, zilele trecute, să discutăm cu trei primari din judeţul nostru, de pe valea Olteţului: doi din partea PSD – Tudor Matei, primarul comunei Oboga, şi Ion Adrian Stanciu, primarul comunei Morunglav, al treilea fiind Paul Mandea, primarul liberal al comunei Vulpeni. Bineînţeles, i-am abordat în legătură cu situaţia actuală din PSD Olt, aşteptându-ne să-i vedem, pe primii, alarmaţi de pericolul dezbinării, iar pe celălalt, oarecum bucuros, ca orice opozant, de presupusele tensiuni din organizaţia social-democrată. Ne-am înşelat pe toată linia.

Tudor Matei a ţinut să ne asigure că, pentru el, tot ce contează este ca partidul să meargă înainte, să-şi realizeze programul de guvernare şi să ofere soluţii la problemele reale cu care se confruntă ţara şi cetăţenii ei. PSD nu este nici Dragnea, nici Stănescu, nici Vâlcov, PSD este poporul acesta, este ceea ce dăinuie în pofida tuturor valurilor care se perindă şi se aleargă la suprafaţă – am înţeles din discursul d-lui Tudor Matei. Mai ales acum, când România se află la preşedinţia rotativă a Europei, consensul la nivelul conducerii centrale şi locale a PSD este cu atât mai necesar. Celor care clamau că guvernul Dăncilă nu este pregătit să conducă Europa, răspunsul guvenului PSD vine prin fapte, cele mai recente fiind cele anunţate de ministrul Muncii, care a reuşit să închidă trei dosare grele ce trenau de mai mulţi ani, şi de ministrul Culturii, în legătură cu drepturile de autor în sistemul digital. Iar cele câteva alunecări de teren către partidul lui Ponta s-au produs tocmai pentru ca malul să rămână solid şi să reziste tuturor viiturilor generate de problemele care apar la tot pasul într-o societate dinamică, în continuă transformare. Dacă se conturează în PSD Olt două tabere? Nici vorbă, a mai spus primarul din Oboga. Suntem alături, în continuare, de conducerea actuală aşa cum aceasta a fost tot timpul alături de noi şi de cetăţenii pe care-i reprezentăm.

Şi cum să nu fim alături de această conducere a PSD Olt şi a Consiliului Judeţean, se întreabă retoric primarul din Morunglav, dacă cele mai multe şi mai importante dintre proiectele noastre edilitare n-ar fi avut nicio şansă la implementare fără sprijinul lor? Ca să fie mai convingător, d-l Ion Adrian Stanciu ne-a şi enumerat câteva dintre realizările sale. Ne-a spus că în 2018 s-a dat în folosinţă podul de peste Olteţ, care face legătura cu comuna Oboga şi s-a modernizat drumul DC 2A, de pe acelaşi traseu. Un drum care ne-a scos dintr-o oarecare izolare. Ca să ajungem la Iancu Jianu, de pildă, trebuia să facem un ocol de mai bine de 30 de km, prin Balş. O situaţie aproape identică este şi legătura cu comuna Cârlogani. Drumul care ne leagă este de numai 7,2 km, deseori este însă impracticabil. Cu fonduri de la Consiliul Judeţean, acest drum va fi asfaltat. S-a terminat modernizarea iluminatului public, s-au asfaltat 5,6 km de drumuri de interes local, s-a dat în folosinţă noua clădire a Grădiniţei, cu două grupe de copii, dotată la standarde europene, s-a achiziţionat un buldoexcavator şi o maşină de deszăpezit etc. Perspectivele sunt, de asemenea, destul de încurajatoare. Avem asigurată finanţarea pentru realizarea sistemului public de apă şi canal, pe o lungime de 22 km, în valoare de 2 milioane de euro, după cum urmează să începem lucrările şi la modernizarea şi extinderea Şcolii Gimnaziale Morunglav. Avem în proiect modernizarea şi a Căminului Cultural şi credem ca până la sfârşitul acestui mandat vom finaliza asfaltarea tuturor drumurilor comunale.

Marea surpriză, pentru noi, a venit din partea primarului din Vulpeni, atunci când ne-a spus că, în alegerile locale din 2020, va candida din partea… PSD! Citindu-ne mirarea pe faţă, d-l Paul Mandea ne-a reamintit că el a intrat în PNL atras nu de doctrină, ci mai degrabă împins de spiritul său întreprinzător, el fiind liberal prin fapte, şi nu prin ideologie. Paradoxal, poarta cea mai larg deschisă către libera iniţiativă a găsit-o nu la PNL, aşa cum se aştepta, ci la PSD! În acest sens, a fost ajutat să realizeze 10 km de reţea publică de apă şi canalizare, întreg sistemul urmând să fie finalizat în iulie 2019. În decembrie 2018 a finalizat iluminatul public pe led şi tot atunci a dat în folosinţă un pod peste pârâul Vulpeanca, spre satul Cotorbeşti. A început şi va termina în acest an modernizarea tuturor staţiilor de călători. Până la sfârşitul acestui an va termina şi asfaltarea celor 11 km de drumuri comunale. Tot pentru acest an mai are în plan modernizarea dispensarului comunal, precum şi gazonarea şi împrejmuirea terenului de fotbal. Până în 2020 va termina lucrările la Şcoala Gimnazială – o şcoală modernă în legătură cu care locuitorii comunei Vulpeni vor avea toate motivele să se mândrească. Şi toate acestea, ne asigură primarul Paul Mandea, au fost posibile cu sprijinul actualei conduceri politice şi administrative a judeţului. Dacă intenţionează să candideze, în 2020, din partea PSD, o face pentru că el consideră că aşa va sluji mai bine interesele cetăţenilor din comuna sa.

În periplul nostru pe valea Olteţului, am vrut să mai discutăm şi cu primarii din Baldovineşti, Găvăneşti, Iancu Jianu şi Dobreţu, numai că nu am avut norocul să-i găsim, aceştia fiind plecaţi cu diferite treburi, ştiut fiind că locul de muncă al primarului nu este un birou, ci o întreagă comună sau oraş. Chiar şi aşa, cu promisiunea că vom reveni asupra acestui subiect, o concluzie, măcar provizorie, tot se poate trage: pe valea Olteţului, PSD curge liniştit.   

Constantin Smedescu

3 COMENTARII

  1. Intr-adevar,PSD curge linistit,dar curge la vale…Dupa ultimul sondaj din luna ianurie, realizat de IMAS,PSD este sub 25 la suta.Dupa numirea doamnei Laura Codruta Kovesi in functia de procuror sef la Parchetul Uniunii Europene,o sa fie mare plans si jale in ograda hotilor si coruptilor din PSD si din toate institutiile Statului roman.

  2. ma surprinde atitudinea d-lui mandea restul reprezinta numai laude multe din ele sunt incepute mai demult am o intrebare ptr toti primarii psd din olt :in peste 20 ani de guvernare psd cati metri de autostrada s-au construit in oltenia? va rog sa nu va inghesuiti sa-mi raspundeti cat despre dta dle smedescu n-am ce sa comentez nu poti sa-ti mai revii acum la final de cariera

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here