Anumiți jurnaliști și comentatori politici, aparținând televiziunilor noastre integral aservite (atât în „hăis”, cât și în „cea”) simt pornirea spre denigrare a unor personalități, mai ales când acestea pleacă la stele… Ei, acești „vorbeți” ai televiziunilor noastre politizate până la maxim, simt pornirea spre denigrare, în primul rând, dintr-un interes al șefului care-i stipendiază, apoi din plăcerea lor de a gusta voluptos din partea suburbană a vieții. Din fericire pentru umanitate și din nefericire pentru acești nefericiți, atacurile lor asupra unor oameni care au lăsat ceva în urma lor, pentru gloria acestei țări, sunt transformate în sincere omagii, aduse acestora din urmă de către românii de bună credință.
După cum se poate observa, impulsul detractor al acestor jurnaliști și comentatori politici se manifestă, mai ales, după ce subiecții lor pleacă în eternitate, căci, altfel, pe timpul vieții românilor cu adevărat importanți pentru cultura și spiritul acestei națiuni, ei, caraghioșii neamului, nu ar fi avut curajul să le deranjeze acestora nici măcar floarea de la butonieră…
Un astfel de episod trist, după părerea mea, s-a întâmplat, recent la B1 TV, după ce poetul și jurnalistul George Stanca a trecut, cu celebra luntre, Apa Aheronului, citindu-i lui Charon, ca obol, două versuri din vasta sa creație poetică: „Eu, în fața ta, timid, / Ținând în brațe un buchet de îngeri!”
Dar să-i lăsăm pe acești copii bătrâni, lipsiți de maturitatea fericirii și nefericirii lor, și spun asta, pentru că ziaristul și poetul George Stanca, maturizat la timp, spre deosebire de colegii săi ziariști, care vorbesc să se audă, nu să fie auziți, a cunoscut și fericirile și nefericirile vieții, în plenitudinea lor, transpunându-le, cu evlavie și, uneori, cu furia răzvrătitului față de sistemele politice care s-au perindat pe plaiul nostru mioritic, în scrierile sale jurnalistice, dar și în opera sa literară, care nu este deloc de neglijat.
Așa cum am spus și altădată, într-o societate în care o parte dintre guvernanții noștri sunt în stare să scoată pistolul, când aud cuvântul „cultură”, un intelectual de calibrul lui George Stanca reprezintă, într-adevăr, o pierdere regretabilă, iar această pierdere este și mai mare pentru noi, cei din județul Olt, având în vedere simpatia și dragostea cu care el, George Stanca, s-a aplecat, în ultimii ani, asupra culturii și spiritualității noastre. De altfel, George Stanca a primit, cu doi ani în urmă, din partea administrației locale a comunei Spineni, titlul de Cetățean de Onoare
Mai mult decât atât, George Stanca a scris, cu modestie, pasiune și dragoste confraternă la unele publicații din Olt, cel mai mult, la Gazeta Oltului, cotidian de prim rang al acestui județ, la care s-au format majoritatea ziariștilor de primă linie de aici și, cu voia dumneavoastră, dragi cititori, „ultimul pe listă”, chiar subsemnatul. A publicat, de asemenea, la Linia Întâi, hebdomadarul nostru, care se apropie de vârsta maturității, 18 ani, în special articole și note culturale pline de savoare și înțelepciune. Personal, am organizat și sărbătorit împreună cu George Stanca și cu fostul primar al comunei Izbiceni, câțiva ani la rând, ZIUA CULTURII ROMÂNEȘTI, Stanca venind, de fiecare data, cu discursuri fulminante în apărarea marelui poet național, Mihai Eminescu (într-o vreme în care culturnicii de mucava îl băgase pe Luceafăr într-o debara), celebru fiind și discursul, pe care, apoi, l-am publicat în Linia Întâi, „Eminescu, neamț, ateu, socialist sau antisemit?”
George Stanca a participat efectiv la lansarea cărții „Fata doctorului Ambrozie”, scrisă în vremi de restriște, de scriitorul slătinean Demetru Iordana, cel care a avut o corespondență bogată cu Perpessicius și cu Tudor Arghezi și care, după ce a suferit din plin rigorile închisorilor comuniste, a fost ucis la comanda Securității ceaușiste pe o trecere de pietoni, la Slatina, după ce scriitorul stătuse la rând, cu noaptea-n cap, pentru o sticlă cu lapte… Atunci, în Biblioteca județeană „Ion Minulescu”, George Stanca a avut un discurs magistral. Cartea a fost reeditată, prin grija subsemnatului și a lui Ducu Iovu, vărul artistului de operă Antonius Nicolescu, cel care l-a cunoscut îndeaproape și l-a ajutat pe Demetru Iordana, în perioada în care acesta ieșise aproape terminat din pușcărie și era încă sub urmărirea Securității comuniste.
De altfel, tot George Stanca, ca redactor șef al Revistei Independența României, din Capitală, ne-a facilitat publicarea în această revistă a acestui eveniment important, dar și a altor lansări de carte prestigioase, cum ar fi „Un artist slătinean pe scenele lumii, Antonius Nicolescu”, „În spatele zidurilor. Povești și povestiri slătinene”, semnate de prof. Elena Sârghie. De asemenea, tot grație lui Stanca, în Independența României, a apărut și faimosul interviu acordat de actrița și poeta Ioana Crăciunescu, pentru Linia Întâi, poeta cu al cărei volum de poeme „Supa de ceapă”, a hrănit spiritual întreaga Europă, pe vremea regimului de tristă amintire, și actrița ale cărei apariții pe scenele capitalelor europene și nu numai au avut și au caracterul remanent al veșniciei. Trebuie spus că George Stanca avea o relație de prietenie și colaborare cu Ioana Crăciunescu, care-l prețuia foarte mult. De altfel, anul acesta, imediat după Revelion, când m-am întâlnit din nou cu Ioana Crăciunescu, la reședința ei din Ațel, județul Sibiu, l-am sunat pe George și i-am făcut legătura cu actrița. Era trist și bolnav și am simțit, în glasul lui gâlgâit, începutul sfârșitului și un fel de reproș că l-am cam uitat. Avea dreptate… Îl cam uitasem… L-am mai sunat, recent, în drumul meu spre Festivalul „Romeo și Julieta la Mizil”. Era în spital, nu mai era el, vorbea greu, dar nu era deznădăjduit. În ziua în care a plecat la stele, fără să știu asta, am postat pe Facebook, un text din jurnalul său, în care mă pomenea, însoțit de o fotografie, în care eram eu cu el, în 2016, la Mizil, când eu am luat Marele premiu la poezie, iar el fusese în juriu. Am o amintire nostimă de atunci. El a venit la mine, cu puțin timp înainte de a se înmâna premiile și mi-a spus, discret, să nu le spun celor prezenți că ne cunoaștem, pentru a nu fi suspectat că m-a favorizat cumva. Eu am încuviințat și i-am promis solemn că nu o să spun nimănui că ne cunoaștem. Dar, să vezi, trăsnaie… Când s-a dus la microfon, cu toate televiziunile ațintite asupra sa, el spune cu mândrie: „Îl cunosc pe Mitică Sârghie de câțiva ani buni, am făcut „Eminescu” împreună la Izbiceni, am publicat în ziarul său, am…” În sală, rumoare…Mai târziu, i-am spus: „Ce făcuși, George? Una ai spus și alta ai fumat.” „Lasă, bătrâne…Nu-ți fă probleme. Nu puteam să nu spun că ne cunoaștem. Mi-ar fi fost rușine de tine…”
Iată două texte inserate în jurnalul său:
„JURNAL EXTIM
februarie 2016 George Stanca
„Vineri 29 seara am ajuns la Mizil. Cazarea de data asta fu la ”MFA”. Un hotel pus într-o fostă unitate militară, fabrica de tancuri. Super lux, dar cât să stai? Eram așteptat la masă cu organizatorii, când m-a sunat C.P., un om important al locului, om de afaceri din București, care m-a furat undeva la un restaurant rustic Ferma Dacilor, la 6 km de oraș. Patronul are și motelul Maximus din Mizil, unde am tras atâția ani. Erau acolo doi oameni, un domn avocat, concurent Al Țiclea, de la Hyperion, și simpaticul manager cultural din Bistrița Al Câțcăuan.
Pastramă, coaste de porc, gust superb, parcă din alt ținut și vin orice fel, dar nu sec. Oamenii preferă dulce sau demisec…Am pățit asta acum 20 de ani, la Odobești, fi-le-ar Galbena de râs cu demisecul ei: să nu găsesc o picătură de vin alb sec, la Tohani, tovarăși…! Mi s-a dat o sticlă pe care scrie ”vin sec”, jur că așa scria pe ea!, Budureasca. Atenție, leopard//gard văcsuite! E dulce de dau viespile buluc la picătură. Uuuufff, fi-ne-ar vinurile și cinstea comercială! M-am întors la paranghelia oficială. Unde vinul sec era în aceeași situație.
Acolo Dumitru Sârghie serba… Marele Premiu. Ce chestie, el era la Mențiune și prin eliminarea frauduloșilor – simptom poetic mai nou – a ajuns în frunte. Talentat să fii noroc să ai… Fac butada asta de dragul glumei. Fiindcă, poemele lui din concurs mi-au atras atenția – fără să știu decât un număr de concurs – atât de tare, încât l-am pus în antologia mea cu cei mai buni. Îmi și părea rău să ia mențiune. Era în al 9-lea cer. Uite ce mișto scrie:
DU-TE ȘI VINO, BĂIATUL MEU!
Mi-a aninat Tata traiasta-n băț
și mi-a mângâiat, ca un vraci,
pletele-mi din galbene spice,
apoi, a murmurat, doar pentru el,
o rugăciune… Abia respirată,
până atunci, vorba lui a despicat
aerul bleu-vert al Marii Despărțiri:
– du-te în lume, fiul meu pribeag,
în lumea largă, în Exil, tocmai pentru
a simți și mai apăsat dorul de vatră
și focul preasângelui acestui Neam,
care a transformat moartea în viață…
și suferința în metafizică pură.
Du-te peste Ocean, pe drumul lui Kafka,
pentru a mângâia fesele Statuii Libertății,
du-te, băiatul meu, și urcă voios
pe ultima treaptă a Turnului Eiffel,
ca să vezi din ce direcție vine viitorul
Nației române…Du-te, Prâsleo, departe
și calcă cu grijă pe marmura de Carrara
a „Strâmbăturii din Pisa”. Ai grijă,
să nu te-mpingă păcatul zilei,
ca să tragi cele șapte clopote…
Pericol de prăbușire!
Du-te în Piața San Marco, băiete,
ca să vadă națiunile lumii
câți porumbei poate să țină un român,
pe umerii săi de aramă…
Poate 1000, poate 1001, chiar dacă
al-o-mie-unulea-porumbel scapătă
puțin laba piciorului stâng!
Du-te la Moscova, fiul meu,
ca să vezi comunismul în carne și oase,
de n-or fi rămas doar oasele…
du-te, lumina mea, la Mausoleul lui Lenin
și smulge-i Satirului barba roșie, care crește,
crește peste lume ca iedera…
Du-te, suflet nemâzgălit de cunoaștere,
du-te oriunde din Imperiul Scârbei și al Nimicului
și vino Acasă doar atunci,
când vei înălța, cu românii din Diaspora,
o cruciadă de foc, care să ne șteargă
toate lacrimile prelinse în sânge…
Du-te și vino, sânge din sângele meu,
nu pentru mine și pentru cei ca mine,
ci pentru copiii tăi și copiii copiilor tăi…
Amin!
GRAMATICA IUBIRII
Stau drept, dar gându-mi cade șui
pe trupu-ți înflorit în toate cele,
când sânii tăi – ulcioare cu gurgui –
tresar subit, ieșind din ghilimele.
Și, vai, de dor, privirile-mi sunt treze,
spre-acel abis lăuntric, temător,
ascuns subtil în tandre paranteze,
tot așteptând un gest complinitor.
Fierbinți și voluptos neconsolate,
coapsele-ți poartă semnul întrebării,
spre-acele sărutări nenumărate,
dând sens suav și cald capitulării!
Și-apoi, iubito, după puncte – două (:),
să punem, între virgule, iubire
mai pură decât boabele de rouă,
ce curg pe-o liniuță de…unire.
Și apostroful cin’ să-l înțeleagă,
când trupu-ți în silabe se desparte,
și puncte…puncte tainice ne leagă,
de îți anin pe ochi un semn de carte!
Și, în răstimpuri, sensul fericirii,
melodic, ne înalță-n contrapunct,
gramatica dă sens deplin iubirii,
dar, hai iubito, ca să punem punct.
NAUFRAGIU
(Iubitei de la capătul…tunelului)
Ești aurora-mi lină dinspre stele,
Poetă-mi ești cu mir sacerdotal,
Din trupul tău, zbura-vor filomele,
Spre ceru’-mi înstelat și vegetal.
Apoi, Femeie,-n versul cărnii tale,
Noi da-vom glas iubirilor fecunde,
Poeta mea cu stări fundamentale,
De mine nu fugi și nu te ascunde…
Și ține minte, Doamnă încă verde,
Când versu’-ți va țâșni crepuscular,
Fă bine și din ochi nu mă mai pierde.
Căci te blestem de dulce și de-amar.
De dulce-ți spun să-ți fie rima rimă,
Și sânii – ți albi rămână-ntrebători,
Iar versul tău să aibă drept de stimă,
Să-ți cânte paseri dragi pe subsuori.
Despre amar, îți cânt la mandolină
Și te blestem să-ți fie dor de mine,
Să rabzi de sete, lâng’-o apă lină,
Să n-ai bărbat ca dorul să-ți aline…
Și-apoi, tip-til, să vin să te salvez,
Parfumul tău în nări să mi se urce,
Tot căutând motiv să naufragiez,
În trupu-ți cald și-n poezia-ți dulce…
Superb, nu? Merită. De altfel, fie-mi permisă o laudă de sine. Toți premianții din palmares au fost notați – dar toți !- cu 10 de către subsemnatul. Fiind festival și de epigrame, deci ceva mai lejer, întrebat cum de i-am nimerit pe toți premianții am răspuns simplu. ”Le-am dat tuturor, și buni și răi, nota 10…!” La ceremonia de a doua zi am dat premiile la poezie împreună cu frumoasa prezentatoare Luiza Cotfas și reprezentanta dlui Daniel Cristea – Enache, șefa revistei online „Literatura de azi” Odilia Roșianu. După paranghelie fără vin sec, m-am culcat pe la 2.”
CÂTE MÂRȘĂVII ȘI DELAȚIUNI SE TREC, DOAMNE, CU VEDEREA!
„Și; uuraaaaa am ajuns la Slatina ! Mă aștepta D-tru Mitică Sârghie, directorul ziarului local ”Linia întâi”. Am lansat cartea ”Fata doctorului Ambrozie”, roman psihologic de Demetru Iordana. Îngrijită de Mitică. Scrisă de un fost deținut politic legionar, care nu se ”reeducase” la pușcăriile comuniste, călcat cu mașina de Secu dimineața la 6, pe o trecere de pietoni când venea acasă cu laptele copiilor. Câte mârșăvii, crime, delațiuni, trădări se trec, Doamne, cu vederea sau doar se consemnează…cu cine știe ce prilej literar! În discursul meu am afirmat că o acțiune amplă de redescoperire, sau descoperire, redare a operei unor autori „politici”, ar putea bulversa scara de valori literare de la noi… Apoi a urmat la hotel, un separe, o serată elevată. Muzică bună cu câțiva profesori, și directorul Școlii de muzică din Slatina a afirmat că s-a descoperit originea rromă a lui Chaplin…În plus, am ascultat uimit o soprană excepțională, cu niște acute incredibile. Am plecat vineri pe la prânz, condus de Dragoș, fiul lui Mitică, băiat de nădejde. Compoziția pasagerilor a fost mai omenoasă. Erau câțiva inși care trebuiau să prindă avionul de Londra, deci fericiți utilizatori sau descoperitori ai spray-ului. M-a preluat direct Tic, care mi-a relevat în studio, repertoriul său pentru vineri, la recitalul meu…”
Dragi prieteni, ar mai fi multe de spus despre George Stanca, însă le voi scrie în timp, pe toate câte le știu și le-am petrecut cu el, în secvențe scurte, în Linia Întâi și Gazeta Oltului, secvențe pe care le voi cuprinde, ulterior, într-o broșură, în amintirea unui român, care n-a făcut umbra pământului degeaba. De sigur că nu a fost perfect, însă a avut forța să trăiască deasupra spiritului acestor vremuri huliganice, chiar dacă a făcut și anumite compromisuri. Infinit mai mici și mai neînsemnate decât le fac cei care, astăzi, îl denigrează!
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!
PREZENTĂM, MAI JOS CV-ul IMPRESIONANT AL LUI GEORGE STANCA
George Stanca s-a născut pe 7 mai 1947, în Buftea, Județul Ilfov (România). Din 2009 era titular de rubrică zilnică, „Scrisorile lui Stanca”, la Click!, cu seria de epistole adunate în cartea „Epistolar” lansată noiembrie 2011. Era membru în Uniunea Scriitorilor din România din 1990. A fost declarat „Omul anului 2004″, la secțiunea cultură, din sectorul 6, București.
A DEBUTAT LA „CRAVATA ROȘIE” ȘI „LUMINIȚA”
1954-1961. Absolvent al școlii primare din Giulești Sârbi, cartier aflat la marginea Bucureștiului, raion Gheorghe Gheorghiu Dej, București.
Primele încercări literare se adresează revistelor „Cravata roșie”, „Luminița” și încercările lui de a-și publica versurile.
1961-1965. Liceul Doamna Stanca din București.
1965-1973. Absolvent al Institutului de Construcții București, obținând diploma de inginer.
În timpul studenției, a fost solistul vocal al formației rock Odeon.
Din 1970, a lucrat pe șantierul Chiajna, la un depozit legume fructe, ulterior la prefabricate (Vitan-Bârzești și Militari BCA), investiții (IAPI Turism București), sistematizare teritoriu (arhitect-șef al sectorului 6 București), proiectare (inginer principal ICRAL Cotroceni) până în ziua Revoluției din 1989.
Cariera literară și artistică evoluează în paralel cu cea de inginer.
- Debut ca publicist în revista „Săptămâna” lui Barbu, fiind titular al unei rubrici de muzică pop-rock-ușoară și devenind „comentator muzical”, cum îi plăcea să se numească, nu cronicar.
1972 Colaborează la Săptămâna lui Barbu
1971-1972 Colaborator „Contemporanul”, „Scînteia Tineretului”
1973-1975 Redactor „Flacăra”, membru fondator, alături de Adrian Păunescu și Dorin Tudoran, șef pagină muzicală, secretar muzical al Cenaclului Flacăra și reporter.
A condus și realizat pagina de „muzică tânără”, termen statuat de el, pentru a evita indicațiile cenzurii, care numea pop-ul, rock-ul și folk-ul „muzică ușoară”. În calitatea sa de secretar muzical de cenaclu, a fost cel care i-a descoperit/adus pe Mircea Vintilă, Dan Chebac, Adriana Aush, Radu Gheorghe, Mihai Diaconescu alias Anghel Mora și alții.
Tot la Flacăra, în paralel, și-a găsit și o preocupare „serioasă”, de care s-a îndrăgostit pe viață și pe care nu a părăsit-o niciodată: reportajul.
CARIERĂ JURNALISTICĂ DE EXCEPȚIE
– șef secție mondenă la „Jurnalul Național (director Marius Tucă)-1998;
– șef secție sport la cotidianul „Republica”, 1998-1999;
– co-director publicația mondenă „Fidelitate” 1998;
– titular de rubrica la cotidianul „Sportul Românesc” (director Adrian Păunescu)- 1999;
– director al periodicului „Ziarul de Plajă”-1999;
– director și proprietar „Super Vip”- serie nouă, 2000;
– titular de rubrici (pamflet și sport) la ziarul central „Cotidianul” (proprietar Ion Rațiu)-1999-2004,
– titular de rubrici (sport, pamflet politic) la „Curierul Zilei’” – Pitești, „Gazeta de Sud”– Craiova, „Transilvania Jurnal”, „Obiectiv”-Brașov 2000-2002;
– proprietar al publicațiilor „Big Magazin”-1994, „Integrame Mondene”-1995, „Super Vip”-1996-97, „Giuleștina” 1995-2000, „Super Vip” serie noua 1999-2000, „Vocea Valahiei”, 2000;
– PR la SC Fulger Bragadiru, vicepreședinte (1999-2000, div.C), director executiv (2000-2001) la clubul de fotbal Fulgerul Bragadiru (div. B)
– editorialist la Tv Soti-București, 1991-1992;
– titular de rubrică TVR la emisiunile Ceaiul de la Ora 5 (realizator Marina Almășan), 1994-97 și Vânare de Vânt (realizator Valeriu Sterian +), Antena 1 Meciul meciurilor (Adrian Păunescu);
– titular de rubrică TVR la emisiunile Ceaiul de la Ora 5 ( realizator Marina Almășan), 1994-97 și Vânare de Vânt (realizator Valeriu Sterian +), Antena 1 Meciul meciurilor (Adrian Paunescu);
– realizator de emisiune la Fotbal Euro ’96, ANTENA 1;
– realizator de emisiuni (divertisment) radio Contact, patronat de Călin Popescu Tăriceanu, 1993-1996.
– realizator de emisiuni ( sport) la radio FUN, 2003-2004
– realizator de emisiuni (divertisment, cultură) la televiziunea OTV, 2004-2005 iar din 2006 titularul emisiunilor culturale „Carte cu Lingurița”, cotidiană și „Chestionarul lui Stanca”, săptămânală;
– lector universitar asociat la Facultățile de jurnalism ale Universității C. Brâncoveanu, din Pitești, Brăila, 2001/2002 ;
– lector universitar titular la Facultatea de jurnalism a Universității din Târgoviște, 2004
– doctor în ISTORIA PRESEI, la Universitatea Valahia, Târgoviște, cu tema „Pamfil Șeicaru editorialistul politic”; susținerea tezei în 14 iulie 2010;
– publicist comentator la „Adevărul” din 2006, șef secție reportaj 2006-7, publicist comentator din vara 2007
– Redactor Editura Adevărul și coordonator de ediții complete la Vintilă Corbul, Vlad Mușatescu, Theodor Constantin, Jack London, etc.
A consemnat DUMITRU SÂRGHIE
