Mare atenție, români! Cum puteți fi păcăliți la plata amenzilor

0
679

Până în 2019 plata online a amenzilor contravenționale către instituții se făcea prin aplicația ghiseul.ro către contul de trezorerie corespunzător Direcției Generale Impozite și Taxe Locale de pe lângă primăria de domiciliu a contravenientului.

Acest site este folosit de sute de mii de români pentru plata amenzilor contravenţionale. Plăţile se pot face în acest sistem, fără respectarea prevederilor legale şi fără a exista garanţia că sunt luate în seamă şi acceptate de stat.

În luna august a anului trecut au apărut noi prevederi, respectiv legea 203/2018, privind „măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale”. După cum vom vedea în loc să eficientizeze, legea, prost gândită şi prost implementată, mai degrabă a blocat sistemul.

Instituţiile publice implicate dau din colţ în colţ fără a şti situaţia, iar responsabili din sistem numesc situaţia „haioasă”. Amenzile plătite includ o gamă largă, cele pentru lipsa rovinietei sau cele de circulaţie fiind doar câteva exemple.

Odată logat în aplicaţia ghiseul.ro, se selecta opţiunea plată amendă, se introducea adresa de domiciliu a contraveninetului, iar sistemul indica automat contul de trezorerie în care trebuia făcută plata (după cum am explicat, cel al direcţiei de taxe a primăriei de domiciliu).

Potrivit prevedeirlor legale, veniturile din amenzi plătite de persoane fizice sunt venituri ale primăriilor, în timp ce amenzile aplicate persoanelor juridice şi străinilor sunt venituri la buget.

Legea a introdus o măsură bună, anume faptul că plata a jumătate din amendă se poate face în 15 zile de la sancţiune şi nu în 48 de ore ca până acum. Însă, au apărut şi alte prevederi mai puţin bune. Este vorba de instituirea unui cont „unic” al Trezoreriei în care persoanele fizice din toată ţara trebuie să plătească amenzile. Raţiunea este „simplificarea procedurilor de urmărire a încasării amenzilor”, se arată în lege.

Ministerul de Finanţe a şi „gândit” un mecanism. Banii încasaţi în contul unic de trezorerie sunt viraţi în cel mult două zile, în conturile de trezorerie ale primăriilor de domiciliu. ”Virează sumele încasate în contul unic de venituri al bugetului local/bugetului de stat, potrivit destinaţiilor stabilite de prezenta lege”, spune noua lege.

În cazul în care plata amenzii s-a făcut în numerar la casieria primăriei de domiciliu, aceasta trebuie să transfere „către sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice informaţii despre încasările efectuate în numerar prin casieriile proprii, precum şi despre sumele încasate prin alte modalităţi de plată decât cele stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi”.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României şi a fost însoţită, la finele anului trecut, şi de un Ordin al ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, numărul 3893 din 2018, care detaliază procedura.

Prevederile care blochează plăţile prin ghiseul.ro

Blocajul a apărut ca urmare a faptului că după apariţia legii şi ordinului menţionate nimeni nu s-a grăbit să schimbe conturile de trezorerie din ghiseul.ro în conformitate cu noile cerinţe. Este sarcina MCSI? Este sarcina instituţilor înscrise? Nimeni nu ştie şi ordinul MFP în care se spune cum se aplică legea nu spune o vorbă despre obligaţii.

În continuare, la fel ca în 2018 deşi a trecut o lună, la plata  unei banale amenzi de circulaţie, ghiseul.ro cere adresa solicitantului şi apoi îi indică acestuia contul de trezorerie a primăriei de domiciliu. Orice modificări ale numărului de cont nu pot fi făcute de plătitor.

Contul diferă însă de cel unic prevăzut de lege care este, totodată, şi cel trecut pe procesul verbal de contravenţie.

Plata în contul sugerat de ghiseul.ro este însă riscantă căci nu respectă noile prevederi legale şi, mai mult, plata ar putea nici măcar să apară în cazul urmăririi plăţii amenzii în cauză în sistemul centralizat al statului.

Una dintre soluţiile posibile, parţiale, este plata amenzii cu ajutorul aplicaţiilor de internet banking puse la dispozitţie de bănci. Probleme sunt şi aici. Chiar dacă se selectează în aplicaţie contul unic de trezorerie indicat de lege şi ordinul de ministru, există riscul ca beneficiarul plăţii să fie trecut eronat de plătitorul amenzii. Acesta deseori nu ştie că plata trebuie făcută către primăria de domiciliu şi nu către cea a localităţii pe raza căreia a săvârşit contravenţia (în cazul amenzilor de circulaţie).

Dacă beneficiarul nu este trecut corect, banii se returnează căci Trezoreria nu are de unde şti domiciliul celui care a făcut plata. Aplicaţia băncii nu furnizează şi CNP plătitor.

Dacă beneficiarul e trecut greşţit banii se întorc înapoi şi poate pierde şansa de a plăti jumătate din amendă. „Ministerul Finanţelor Publice restituie sumele virate în contul unic, în situaţia în care transmiterea nu este conformă cu regulile şi procedurile de transmitere a sumelor în contul unic stabilite prin prezenta lege sau prin normele de aplicare a prezentei legi”, spune legea.

Sursa : bugetul.ro