Anunț despre pensii! Schimbări majore la Casa de Pensii

1
574

Recalcularea pensiilor generează schimbări majore iar Casa de Pensii se pregătește pentru momentul în care noua lege va intra în vigoare.

Pentru că vor fi nu mai puţin de 5 milioane de pensii de recalculat, Casa de Pensii se pregăteşte să angajeze aproximativ 1300 de persoane pentru acest lucru. În acelaşi timp, se suplimentează fondurile pentru dotarea Casei Naţionale de Pensii cu logistică, tehnică de calcul şi medii de stocare.

Potrivit noii legi a pensiilor, la calculul pensiei se va lua în considerare acordul global, al 13-lea salariu, dar şi primele de Paşte si Craciun, lucru care nu s-a făcut până în momentul de faţă.

Punctul de pensie şi pensia minimă au fost majorate conform unei Ordonanţe de Urgenţă adoptate deja în Guvern. Ordonanţa a fost adoptată tocmai pentru ca Guvernul să aibă o măsură de rezervă în cazul în care Preşedintele va contesta legea la Curtea Constituţională, lucru care s-a şi întâmplat.

„Noi am pus şi în legea noua a pensiilor, de la 1 septembrie, anticipând cumva şi văzând acest atac la CCR, am luat decizia ca în ultima OUG din 2018 să facem trimitere clar la modul de majorare a salariilor şi a punctului de pensie. De la 1 septembrie, majorarea punctului de pensie la 1265 de lei va fi clar expusă în lege”, a spus Marius Budăi la România TV.

Cei care au lucrat în condiţii grele de muncă vor primi bani mai mulţi mai repede, conform unei legi care deja a fost promulgată de Preşedinte. Potrivit acestei legi, stagiul de cotizare scade în funcţie de grupa de muncă în care fiecare român a lucrat.

Sursa: bugetul.ro

1 COMENTARIU

  1. Se vede cum va tampeste televiziunea lui Ghita (Romania TV). Daca acolo se maresc pensiile in fiecare seara , voi chiar nu gasiti alte subiecte? De pilda, cu cat s-au majorat impozitele locale in 2019 de catre primariile din judet. Va dau eu un exemplu: ,,Portelanul,, bolsevicului Smedescu , de la Icoana, a majorat impozitul pe terenuri cu 24%! Voi ce ziceti, le va ajunge de salariile nesimtite?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here