Firmele de plasare a forţei de muncă în străinătate, în vizorul ITM Olt

0
131

Firmele care activează, în judeţul Olt, în domeniul activităţii de „selecţie şi plasare a forţei de muncă în străinătate” s-au aflat recent în vizorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt (ITM) Olt. Acțiunea s-a înscris în cadrul Campaniei naționale pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la condițiile de funcționare și procedura de înregistrare a persoanelor juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, a desfășurat în perioada 05 – 14 decembrie 2018 acțiuni de verificare la angajatorii care își desfășoară activitatea în acest domeniu de activitate.

Obiectivele principale ale campaniei au fost:   identificarea cazurilor de nerespectare a condițiilor de funcționare și a procedurii de înregistrare, de către persoanele juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate și conștientizarea agenților de plasare a forței de muncă în străinătate față de obligativitatea respectării noilor prevederi legale.

Potrivit noilor modificări ale Legii nr.156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, agenții de plasare a forței de muncă trebuie să se înregistreze la Inspectoratul Teritorial de Muncă unde își au sediul social și să desfășoară activitate de mediere numai pe baza unor oferte ferme de locuri de muncă.  Ofertele ferme de locuri de muncă trebuie să conțină informații cu privire la: durata contractului; numărul de locuri de muncă în străinătate pentru care se încheie contractul; funcția, meseria sau ocupația; natura și durata angajării; condițiile de angajare, de încetare a angajării sau de reangajare; durata timpului de muncă și de repaus; tariful orar, salariul lunar și datele de plată a salariului; sporuri, ore suplimentare și alte drepturi salariale; durata, modul de acordare și drepturile bănești aferente concediului de odihnă; condițiile de muncă, măsuri de protecție și securitate a muncii.  Este interzisă interpunerea unor intermediari între persoana mediată și agentul de plasare a forței de muncă în străinătate.

Potrivit șefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu, din totalul de 9 agenți de plasare a forței de muncă în străinătate înregistrați în evidențele instituției, au fost verificați un număr de 3 agenți, în urma cărora nu s-au constatat încălcări ale legislației specifice în domeniul plasării forței de muncă în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here