Cum dai zăpada jos de pe mașină rapid și eficient, fără să o zgârii

0
663

Când vine vorba de zăpada de pe mașină, datul jos al acesteia poate deveni rapid un chin, însă dacă știi ce ai de făcut, poți să treci repede peste problema asta.

Iarna pare că a venit mai devreme anul acesta. Deja ne confruntăm cu prima zăpadă mai serioasă, iar aceasta deja începe să facă probleme în oraș. Probabil că nu ai nevoie de încă o problemă pe listă, așa că ar trebui să știi cum dai zăpada jos de pe mașină cât mai rapid.

Majoritatea celor care aleg să își deszăpezească maşinile folosesc pentru îndepărtarea stratului de nea un făraş de plastic sau o perie. Sau ambele accesorii în același timp. Pentru cei mai leneși sau mai grijulii șoferi, există o alternativă. Astfel, dotat cu îndemânare și o suflantă de frunze, orice șofer doritor poate da jos zăpada de pe mașină în doar câteva minute.

Este vorba despre acel utilaj folosit în grădină toamna, cu ajutorul căruia oricine poate aspira sau sufla frunzele căzute pe pământ. Sigur, iarna nu mai sunt frunze, așa că dispozitivul poate fi folosit la operațiuni ceva mai necesare.

Un astfel de dispozitiv are prețuri cuprinse între 100 și 1.000 de lei în magazinele online din România. Firesc, îl alegi în funcție de nevoie și de sarcinile la care îl vei folosi. Dacă iarna alegi să dai zăpada de pe mașină, s-ar putea ca vara să nu ai prea multe frunze de împrăștiat.

Cea mai bună parte la folosirea unei suflante de frunze e că nu mai zgârii vopseaua. Astfel, mașina va fi conservată mai mult timp.

Sursa: playtech.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here