Atenție, șoferi! Dacă nu respectați aceste indicații vă puteți pierde permisul

0
377

Mare atenție! Toți șoferii trebuie să știe acest lucru, altfel vor risca niște amenzi usturătoare, sau mai rău suspendarea permisului.

Un nou proiect de lege, care se află în momentul de față în dezbatere la Parlament, prevede ca şoferii care nu respectă legislaţia privind parcările să fie sancţionaţi cu amendă de până la 10.000 de lei, ajungându-se chiar la situaţia ca autoturismul să fie ridicat de autorităţi.

În cazul nerespectării indicațiilor din locurile de parcare special amenajate pentru persoanele cu handicap nu erau sancţionate cu mai mult de 2.000 de lei, existând cazuri în care contravenientul nu era nici măcar amendat, ci doar „urecheat şi obligat să-şi mute maşina, acest lucru se va schimba.

„Parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap se va sancționa cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”, se menționează în proiect, scrie telegrafonline.ro.

Sancționați dur vor fi și cei ce staționează pe trotuar.

Mai precis, oprirea neregulamentară pe trotuar poate scoate din buzunarele șoferilor indisciplinaţi o sumă cuprinsă între 250 de lei și 275 de lei și cu 4-5 puncte.

Sursa: bugetul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here