Miniştrii Teodorovici şi Stănescu, în biroul lui Liviu Dragnea: Discuţii cruciale pentru bugetele locale

0
270

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a avut joi, la Parlament, o primă discuție cu președintele PSD, Liviu Dragnea, pe tema Codului Finanțelor Publice Locale, urmând ca în cursul după-amiezii să aibă loc o nouă rundă de discuții, transmite Mediafax.

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, la Parlament, după o discuție de aproximativ 30 de minute în biroul președintele PSD, Liviu Dragnea, că pe agenda întâlnirii s-a aflat Codul Finanțelor Publice Locale.

Teodorovici a precizat, la plecare, că discuțiile vor fi reluate în cursul zilei. La întâlnire a participat și vicepremierul Paul Stănescu.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, pe 22 februarie 2018, la Adunarea generală a UNCJR, că proiectul Codului finanţelor publice locale urmează să fie adoptat până la sfârşitul anului, ea avansând posibilitatea ca suma de 750 de lei/locuitor, din formula de echilibrare, să poată fi crescută.

„Elementul principal al codului va fi formula de echilibrare a bugetelor locale. Aşa cum am încercat şi în 2018, conform programului de guvernare, ne-am propus ca 100% din impozitul pe venit să fie sursa bugetelor locale, şi echilibrarea să conducă la bugete minime de funcţionare. După cum ştiţi, în 2018 s-a stabilit 750 de lei pe locuitor”, le-a spus Dăncilă preşedinţilor de CJ.

Sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here