„DA, pentru familia tradiţională, DA, pentru Olt-Romanaţi” – despre şcoală, familie şi… referendum, cu Ion Adrian Bărbulete, inspector şcolar general al ISJ Olt

0
299

Ion Adrian Bărbulete s-a născut la 4 decembrie 1975, în Slatina. A absolvit Şcoala Gimnazială nr.4, apoi Liceul „Alexe Marin”, profilul electronică. În 1994 a început cursurile Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, astfel devenind profesor de educaţie fizică. În 1998, s-a titularizat la Liceul Tehnologic Piatra Olt (fost Liceu CFR), aici, un timp, exercitând şi funcţia de lider sindical. În ISJ Olt este din 2010, ca inspector pentru dezvoltarea resursei umane. Din 2014 a fost inspector pentru managementul instituţional, coordonând activitatea directorilor de şcoli, iar din 4 septembrie 2017 este inspector şcolar general în cadrul ISJ Olt. Este căsătorit şi are o fetiţă, elevă eminentă, de care este foarte mândru.

–          D-le  inspector general, sunteţi conducătorul şi managerul unei instituţii uriaşe, având în subordine 160 de unităţi şcolare, cu zeci de mii de profesori şi elevi. Cum se vede învăţământul oltean de la înălţimea acestei funcţii?

–           Într-un evident progres. Cel puţin în ultimii 3 ani, rezultatele bune şi în creştere obţinute de elevii noştri la examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat confirmă această tendinţă în legătură cu care facem tot posibilul să devină ireversibilă. În acest sens, avem programe de pregătire a copiilor de gimnaziu, din clasa a VIII-a, şi a celor din liceu, de clasa a XII-a, cu profesori devotaţi, care nici măcar nu sunt plătiţi pentru munca lor suplimentară. Totodată, până anul acesta, am avut un protocol cu Universitatea din Craiova, de unde au venit la Slatina profesori universitari care au ţinut cursuri de pregătire pentru Bacalaureat, dar şi pentru pregătirea profesorilor care urmau să se confrunte cu examenul de definitivare în învăţământ. În al doilea rând, s-a schimbat mult în bine baza materială a învăţământului, aici directorii de şcoli şi primăriile având o contribuţie foarte importantă, prin proiectele lor. Avem acum, peste tot, şcoli şi grădiniţe moderne, dotate corespunzător, iar resursa umană este de cea mai bună calitate. Rezultatele au venit în consecinţă şi să ştiţi că peste tot avem rezultate bune, nu numai în oraşe. La fel cum profesori de valoare sunt în fiecare unitate şcolară, tot aşa sunt şi elevi extraordinari în fiecare şcoală.

–          Totuşi, care sunt principalele probleme ale învăţământului nostru judeţean?

–          Sunt problemele specifice întregului sistem: un anumit decalaj care s-a creat în decursul timpului între condiţiile pe care şcoala le oferă la oraş şi la sat. Un decalaj care, din fericire, cel puţin la noi în judeţ, se micşorează de la o etapă la alta prin reabilitarea şi modernizarea şcolilor din mediul rural, care oferă acum condiţii mult apropiate faţă de cele de la oraş. Ar mai fi aici de rezolvat problema cu instabilitatea profesorilor, învăţătorilor şi educatorilor din mediul rural, apoi probleme legate de programa supraîncărcată, finanţarea insuficientă, recunoaşterea valorilor şi premierea performanţelor, învăţământul simultan, birocraţia şi multe altele. Nu avem nişte probleme propriu-zis specifice judeţului nostru. Scăderea populaţiei şcolare, mai ales în învăţământul primar şi gimnazial, este o problemă care se manifestă la nivel naţional, ca şi absenteismul şi abandonul şcolar – fenomene determinate de plecarea la muncă în străinătate a părinţilor şi lăsarea copiilor în grija rudelor care sunt de obicei persoane în vârstă, care nu mai sunt în stare să asigure supravegherea şi controlul copiilor. Probleme sunt, nu ducem lipsă de ele, dar aici, la ISJ Olt, avem şi o resursă umană, cum am spus, de cea mai bună calitate, care ne permite să le rezolvăm pe toate. Alcătuim o echipă şi pe toţi ne interesează ca sistemul de educaţie să funcţioneze la parametrii optimi, în toate oraşele şi comunele judeţului.

–          Ce faceţi, concret, ca inspectorat şcolar judeţean?

–          Orice inspectorat şcolar judeţean funcţionează pe două mari domenii: unul este cel de curriculum şi inspecţie şcolară, celălalt este de management şi resurse umane. Primul coordonează examenele naţionale, concursurile şi olimpiadele şcolare, supraveghează respectarea calendarelor, a programelor şcolare, intervine în relaţiile dintre şcoală şi familie, se asigură de îmbunătăţirea continuă a calităţii învăţământului etc. Al doilea domeniu se preocupă de organizarea optimă a reţelei şcolare a judeţului, de fundamentarea planului de şcolarizare pentru fiecare an şcolar, de încadrarea cu resursă umană a fiecărei unităţi şcolare, organizează şi monitorizează mobilitatea personalului didactic, monitorizează activitatea managerială a directorilor de şcoli, urmăreşte implementarea programelor guvernamentale pentru elevi etc. Ambele domenii sunt la fel de importante şi pentru ca totul să meargă bine, vorbim acum, la nivel de ISJ Olt, de o echipă lărgită, în care i-am cooptat pe toţi directorii şi profesorii din judeţ, astfel încât fiecare să se poată considera o rotiţă importantă, de care depinde funcţionarea întregului angrenaj. Rezultatul vine ca de la sine: creşterea continuă a calităţii actului educaţional şi, în legătură directă cu acesta, creşterea încrederii oamenilor în capacitatea şcolii de a fi, alături de familie şi societate, un actor principal în pregătirea pentru viaţă a tinerei generaţii.

–          Şi mai concret, d-le inspector general, care sunt principalele direcţii de acţiune ale ISJ Olt pentru rezolvarea problemelor specifice?

–          ISJ Olt este legat ombilical de fiecare şcoală din judeţ, suntem la curent cu toate dificultăţile cu care se confruntă o şcoală şi încercăm să răspundem prompt la fiecare problemă apărută, oferind soluţiile potrivite. Ne preocupă asigurarea unui climat de muncă stimulativ pentru toţi actorii şcolii, cadre didactice şi elevi, inclusiv personalul nedidactic care şi el are o contribuţie importantă la bunul mers al şcolii. Suntem foarte atenţi la aplicarea corectă a politicilor educaţionale, la creşterea autonomiei şcolilor şi a celei profesionale în cazul fiecărui cadru didactic, la stimularea activităţii de performanţă a elevilor şi profesorilor, la îmbunătăţirea rezultatelor obţinute la examenele naţionale, la accesarea de fonduri europene prin proiecte viabile, la dezvoltarea relaţiei de colaborare cu părinţii, cu comunitatea şi cu autorităţile locale. În acest din urmă sens, acţionăm în direcţia creşterii calităţii parteneriatului social, pentru ca sprijinul familiei, al comunităţii şi al autorităţilor locale să fie mai consistent, iar rezultatele să se vadă mai clar pe toată scala actului educaţional, inclusiv la cele două extreme: performanţa, pe de o parte, absenteismul şi abandonul şcolar pe de altă parte.

–          Vorbiţi de performanţă. Cum o susţineţi?

–          Din punctul meu de vedere, performanţa, atât în cazul elevilor, cât şi al profesorilor, apare acolo unde se întâlnesc competenţa şi devotamentul profesorului cu interesul şi capacitatea de învăţare a elevului. Cele două linii se condiţionează reciproc, una fără alta face imposibilă apariţia performanţei. Iar dacă inspectoratul şcolar are grijă de competenţa şi devotamentul profesorului, interesul şi capacitatea de învăţare a elevului nu mai depind numai de noi. Aici, depinde foarte mult de modul în care familia s-a preocupat să inoculeze în comportamentul copilului interesul pentru învăţare şi să urmărească formarea anumitor capacităţi pe care, apoi, şcoala să le dezvolte. Sigur, copilul poate să înceapă şcoala şi fără aceste condiţii minimale, poate să şi le formeze pe parcurs, dar familia trebuie să fie tot timpul acolo, lângă copil, şi măcar să nu strice ceea ce şcoala a început să construiască în comportamentul copilului. Mai departe, performanţa este o problemă ce ţine de profesor şi de elev.

–          De ce credeţi că este atât de importantă familia în dezvoltarea copilului?

–          Cel puţin în primii ani de viaţă ai copilului, importanţa familiei este crucială. Domnule, în primii ani ai vieţii, sistemul nervos central este atât de maleabil încât se poate face orice din el, aşa cum dintr-o bucată de plastilină poţi să obţii orice formă. Acum „materialul” este cel mai fierbinte, acum se „forjează” viitorul om. Până în pragul şcolii, copilul are deja schiţat profilul personalităţii sale. Ceea ce poate să facă şcoala, în continuare, este să dea contur precis acestei schiţe de personalitate şi, cel mult, să opereze unele mici retuşuri. De o intervenţie decisivă a şcolii, care să modifice datele fundamentale ale personalităţii copilului, nu mai poate fi vorba. Orice încercare în acest sens din partea şcolii poate avea urmări dintre cele mai neaşteptate. Totul, în privinţa conţinutului esenţial al personalităţii, rămâne în seama acelor tradiţionali şapte ani de acasă. Dacă în această perioadă copilul nu a fost suficient şi cu tact pedepsit pentru fiecare fapt interzis, dacă nu i s-a atras atenţia atunci când nu şi-a respectat vreo promisiune sau a când a încălcat vreo regulă, dacă nu a existat nicio preocupare din partea părinţilor de a imprima o anumită rigoare şi ordine în ascensiunea spre umanitate a copilului, acesta nu va înţelege, mai târziu, decât cu mare greutate şi lovindu-se de consecinţe dintre cele mai neplăcute, că trebuie să-şi armonizeze comportamentul cu al celorlalţi. Important este ca în cei şapte ani de acasă (rămânând la această formulă clasică), copilul să fie sub o îndrumare permanentă şi organizată în familie, astfel încât, în „plastilina” sistemului său nervos să se imprime definitiv pecetea normei, a regulii care trebuie respectată, a comportamentului civilizat. A lăsa copilul să crească în mod natural, adică într-o libertate necondiţionată de nimic, înseamnă, practic, a condamna viitorul adult la expunerea în faţa tuturor pericolelor pe care le presupune insubordonarea socială.

–          Peste câteva zile, toţi românii vor fi chemaţi să voteze pentru sau împotriva familiei tradiţionale, cea formată prin căsătoria dintre bărbat şi femeie. Unii spun că nu era nevoie de acest referendum. Dvs. ce spuneţi? Dar despre necesitatea schimbării denumirii judeţului în „Olt-Romanaţi”?

–          S-a ajuns să fie nevoie de acest referendum din două motive: unul care vizează proliferarea comportamentelor anormale în materie de căsătorie şi altul care ţine de o formulare prea largă din Constituţia României atunci când se vorbeşte despre familie ca formată „prin căsătoria dintre soţi”. Or, „soţi” se poate înţelege că pot fi şi doi bărbaţi, şi două femei. Tocmai pentru eliminarea acestei posibilităţi, trebuie schimbat textul Constituţiei şi să se precizeze expres că este vorba despre căsătoria între bărbat şi femeie.  Cum orice schimbare în Constituţie se poate face numai prin referendum, iată de ce este este nevoie ca toţi românii să vină la vot şi să voteze după cum le dictează conştiinţa. Cu „DA” sau „NU”, treaba lor, votul e liber, egal, direct şi secret, după cum prea bine se ştie. Totuşi, în ce mă priveşte, nu pot să nu mă gândesc că pentru noi, românii, familia, cea formată din bărbat şi femeie, este ceva sfânt, iar a vota cu „DA” la acest referendum poate avea şi o semnificaţie mai profundă: ca va arăta cât de mult înseamnă sacrul în viaţa noastră, cât de mult ţinem noi la ceea ce considerăm sfânt. În plus, poate avea şi o semnificaţie patriotică, de vreme ce patria nu este decât o familie mai mare şi nu vrem să ne fie întinate valorile tradiţionale, cele pe care s-a clădit însăşi civilizaţia umană. În legătură cu partea a doua a întrebării dvs, necesitatea schimbării denumirii judeţului rezultă din nedreptatea care s-a făcut în 1968, la reînfiinţarea judeţelor, când nu s-a ţinut seama de sentimentele locuitorilor vechiului judeţ Romanaţi, care, astfel, prin adoptarea denumirii de „Judeţul Olt”, îşi vedeau călcată în picioare identitatea istorică de romanaţeni. E dreptul lor să ceară îndreptarea nedreptăţii care li s-a făcut atunci, iar eu nu văd de ce nu am fi de acord cu toţii în acest sens.

–          Vă mulţumesc, d-le inspector general!

Constantin Smedescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here