Ministerul de Finanțe, anunț de ultim moment despre „Declarația unică”

0
244

Ministerul Finanțelor Publice le reamintește românilor că mai sunt doar câteva zile până la termenul scadent de depunere a Declarației Unice.

  Termenul limită de depunere a Declarației unice este 31 iuli. online, prin intermediul aplicației care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator și parola contului personal din Spațiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

De asemenea, Declarația Unică se poate depune și în format hârtie direct la registratura administrațiilor fiscale ale ANAF, sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Până în prezent au depus Declarația Unică un număr de peste 600.000 de persoane fizice, din care online 190.000, de 3,5 ori mai multe decât anul trecut, se spune în comunicatul Finanțelor.

Declarația unică se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri și aleg să plătească contribuția de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligația de a depune Declarația Unică.

Contribuabilii care depun electronic Declaraţia Unică beneficiază de bonificaţia de 5% din impozitul pe venit plãtit integral pânã la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligaţiile fiscale anuale pentru anul 2018. O bonificaţie de 5% se acordă, de asemenea, şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii.

Termenul limită pentru depunerea Declaraţiei Unice a fost prelungit până în 31 iulie, faţă de 16 iulie cât era iniţial.

Sursa: realitatea.net