Ședință importantă la Consiliul Județean Olt

0
585

Consilierii judeţeni se întrunesc joi, 26 iulie 2018, de la ora 11.00, în sedință ordinară. Pe agenda întâlnirii, figurează 12 proiecte de hotărâre ce urmează a fi supuse dezbaterii și aprobării forului legislativ oltean.

Plenul Consiliului Județean Olt se va reuni joi într-o noua şedinţă ordinară a instituției pe ordinea de zi fiind trecute 12 proiecte de hotărâre. Printre proiectele importante ce vor supuse aprobării plenul Consiliului Judeţean Olt se numără cel referitor la documentația tehnico-economice pentru obiectivul de investiții: ,,Modernizare drum județean DJ 546E, km. 15+750-16+750, L = 1,000 km, comuna Oporelu, Județul Olt”, dar și aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții ”Reabilitarea clădirii Policlinica veche Slatina”.

De asemenea, în ședința de joi, aleșii județeni vor decide cu privire la alocarea unei sume din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Olt, prevăzut în bugetul Județului Olt pe anul 2018, dar vor vota și rectificarea bugetului Județului Olt, pe anul 2018. Tot în cadrul întâlnirii vor fi prezentate și trei rapoarte semestriale și două trimestriale cu privire la activitatea Comisiei pentru Protecția Copilului. Toate proiectele de hotărâre sunt inițiate de președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

Iată care sunt proiectele ce vor fi supuse aprobării în sedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Olt, din 26 iulie 2018: Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea conturilor de execuție a bugetului Județului Olt la data de 30.06.2018; Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea costului mediu lunar de întreținere pentru o persoană cu handicap îngrijită și protejată în centrele rezidențiale publice din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Olt, pentru persoane cu handicap, pentru luna IUNIE 2018; Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea componenței nominale a Colegiului Director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt;  Proiect de hotărâre cu privire la alocarea unei sume din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Olt, prevăzut în bugetul Județului Olt pe anul 2018;  Proiect de hotărâre cu privire la modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – aparatul propriu, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Olt nr. 64/29.03.2018;  Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea utilizării în anul 2018 a unei sume din excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2017; Proiect de hotărâre cu privire la: rectificarea bugetului Județului Olt, pe anul 2018; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții ”Reabilitarea clădirii Policlinica veche Slatina”; Proiect de hotărâre cu privire la modificarea organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Județean de Urgență Slatina;  Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții: ,,Modernizare drum județean DJ 546E, km. 15+750-16+750, L = 1,000 km, comuna Oporelu, Județul Olt”;  Proiect de hotărâre cu privire la: modificarea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Județului Olt, însușit prin Hotărârea Consiliului Județean Olt nr. 41 din 26.04.2001, cu modificările și completările ulterioare;  Proiect de hotărâre cu privire la: încetare mandat de consilier județean; Raport cu privire la activitatea de soluționare a petițiilor pe semestrul I 2018; Raport cu privire la activitatea Comisiei pentru Protecția Copilului desfășurată în trimestrul II 2018; Raport cu privire la activitatea Comisiei pentru Protecția Copilului desfășurată în semestrul I 2018;  Raport cu privire la situația copiilor părăsiți în unitățile sanitare, copiilor pentru care nu s-a stabilit identitatea, gravidelor în risc social și a activităților de monitorizare a cazurilor de copii care au fost supuși riscului de a fi părăsiți în unitățile sanitare reîntorși în familie, în trimestrul II 2018; Raport cu privire la situația copiilor părăsiți în unitățile sanitare, copiilor pentru care nu s-a stabilit identitatea, gravidelor în risc social și a activităților de monitorizare a cazurilor de copii care au fost supuși riscului de a fi părăsiți în unitățile sanitare reîntorși în familie, în semestrul I 2018;

Ilie Bîzoi