Alegeri mâine la TSD Olt

0
419

În urmă cu două luni, PSD Olt a stabilit să aibă loc Conferința Județeană a Tineretului Social Democrat din județ. Principalul motiv a fost că mulți membri din actuala conducere au depășit vârsta necesară pentru a face parte din Organizația de Tineret.

În tot acest timp au avut loc Conferințe Municipale și Comunale ale TSD, fiind alese structurile de conducere.

Mâine la prânz, la Consiliul Județean au loc alegerile pentru desemnarea noului președinte TSD, a Biroului Executiv și a altor structuri din conducerea județului.

Probabil că actualul președinte al TSD Olt, Ionuț Ivan, va preda ștafeta mai tânărului său coleg și prieten, Cosmin Floreanu.

La această conferință vor participa membri din Biroul Județean al PSD Olt, în frunte cu vicepreședintele PSD, Marius Oprescu, președinte al Consiliului Județean Olt. Este așteptat să participe la această întâlnire și președintele PSD Olt, Paul Stănescu, dacă problemele de la București nu îl vor reține.

PC