Vicepremierul Stănescu și ministrul Daea vin, sâmbăta, la Slatina

2
790

Campania națională de informare și promovare „Alege oaia!” va ajunge sâmbătă, 23 iunie, și la Slatina, continuând astfel seria evenimentelor organizate de Ministerul Agriculturii începute din toamna anului trecut.

Evenimentul care va avea loc pe esplanada din centrul municipiului reședință de județ este organizat de Direcția pentru Agricultură Olt, în parteneriat cu Primăria Municipiului Slatina, Consiliul Județean Olt, Asociația Țara Loviștei și Asociația Crescătorilor de Animale Slătioara și beneficiază de prezența unor invitați de marcă: vicepremierul României, Paul Stănescu, ministrul Agriculturii, Petre Daea, parlamentari de Olt, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, primarul municipiului Slatina, Emil Moț, secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Daniel Botănoiu, directorul AFIR, Adrian Chesnoiu, directorul general al ANIF, Florin Barbu, dar și alții. Cu acest prilej, pe esplanadă vor fi amenajate standuri la care vizitatorii vor avea posibilitatea să descopere savoarea preparatelor din carne de oaie și a brânzeturilor, dar și să achiziționeze aceste produse. Despre acest eveniment, directorul adjunct al Direcției pentru Agricultură Olt, Ion Anuța, ne-a declarat:

Este vorba despre caravana de promovare a cărnii de oaie și a produselor din carne de oaie, caravana care face parte din program național «Alege Oaia». La acest eveniment participă ministrul Agriculturii cu tot staff-ul de la Minister, inclusiv și-a anunțat prezența vicepremierul Paul Stănescu. Invitații sunt transmise de Minister la toți senatorii și deputații județului Olt. Evenimentul va avea loc pe Esplanadă unde vor fi expuse animale vii de la producătorii din județul Olt și județele învecinate Dolj, Vâlcea și Teleorman. De asemenea, vor fi în jur de 15 standuri cu produse din carne de oaie. Toate aceste standuri vor avea la vânzare și produse, adică brânză și pastramă. Va fi și un restaurant amplasat acolo pe esplanadă unde vom oferi tuturor participanților câte o porție de tocană de oaie, adică oamenii să și guste, a declarat Anuța.

De pe Esplanadă invitații se vor deplasa la Cezieni unde în aceeași zi se desfășoară Festivalul Național „Sărbătoarea Iilor”, Simpozion „Ia simbol incontestabil al identității naționale și perenității poporului român”.  Deși inițial, la Cezieni, fusese anunțată și prezența premierului României, Viorica Dăncilă, din păcate, având în vedere agenda premierului, în afara României,  domnia sa nu va fi prezentă la eveniment.

Ilie Bîzoi

 

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here