Stațiunile vâlcene rămân în topul preferințelor pensionarilor olteni

0
270

De miercuri, a început distribuirea unei noi serii de bilete de tratament balneoclimateric pentru pensionari. Aceştia se vor bucura de facilităţile din staţiuni şi de tratament doar dacă vor avea asupra lor cardul de sănătate, care trebuie să fie activat.

Începând de miercuri, 20 iunie, Casa Judeţeană de Pensii Olt a pus în vânzare o nouă serie de bilete de tratament (seria a X-a), prezentarea pensionarilor în staţiuni fiind în perioada 10-14 iulie 2018. Pentru această serie, pensionarilor din Olt le-au fost repartizate nu mai puţin de 256 de bilete în staţiunile balneo-climaterice din ţară.

Cele mai multe locuri în staţiuni sunt disponibile la Olăneşti (46 de locuri), 36 de bilete în staţiunea Căciulata şi 31 în staţiunea Govora. Alte staţiuni solicitate de pensionarii olteni sunt: Covasna unde sunt disponibile 17 locuri, Felix, Bala și Saturn, câte 15 bilete, la Herculane și Amara sunt repartizate  câte 12 bilete, în timp ce la Călimănești sunt rezervate 11 bilete. De asemenea, alţi 16 olteni vor merge la Buziaş și Mangalia , șase la Pucioasa și câte patru la Eforie Nord, Tușnad și Vatra Dornei. Nu în ultimul rând, oltenii care au optat pentru staţiunile Geoagiu, Moneasa, Neptun, Sinaia, Slanic Moldova și Techirghiol au la dispoziţie câte două bilete pentru fiecare staţiune.

Persoanele care se regăsesc pe listă pot ridica biletele de tratament de la sediul Casei Judeţene de Pensii Olt în zilele de luni şi miercuri, până în data de 5 iulie 2018, inclusiv. Biletele de tratament rămase disponibile se vor afişa în data de 6 iulie şi se vor vinde în data de 9 iulie 2018”, a declarat directorul executiv al CJP Olt, Iulian Smarandache.

Diagrama de alocarea biletelor se află afişată la sediul Casei Judeţene de Pensii, dar şi pe site-ul instituţiei, www.cjpolt.ro.

Ilie Bîzoi