Câștigătorii licitațiilor pentru colectarea deșeurilor din Olt, anunțați în următoarele zile

0
536

Consiliul Județean va anunța în următoarele zile câștigătorii licitațiilor pentru colectarea și transportul deșeurilor din județul Olt, precum și pentru operarea depozitului ecologic de deșeuri de la Bălteni.

Dacă în cazul licitației pentru operarea depozitului ecologic de la Bălteni, comisia deja a analizat ofertele depuse de firmele participante și a deliberat, la acest moment cunoscându-se firma câștigătoare (dar legea spune că nu poate fi dată publicității până nu se comunică rezultatul firmelor participante la licitație), în cazul licitației pentru colectarea și transportul deșeurilor, experții contabili încă mai analizează ofertele, urmând să delibereze în câteva zile. Probabil că, cele două comisii, una condusă de directorul Olt-Eco, Ion Nețoiu, iar cealaltă condusă de Vasilică Pătrașcu, șef Serviciu în cadrul Consiliului Județean Olt, care au analizat ofertele firmelor participante la licitații, vor anunța în același timp câștigătorii. Este nevoie de urgentarea dării în funcțiune a acestei importante investiții privind colectarea deșeurilor din județul Olt, întrucât primăriile din județ nu mai pot face față tonelor de gunoaie menajere și de altă natură care nu mai pot fi depozitate pe raza comunelor sau duse la vechile gropi de gunoi care au fost deja închise.

Astfel, singurul loc unde vor putea fi duse aceste gunoaie sunt stațiile de sortare amenajate și aprobate pentru tranzit, ulterior aceste deșeuri fiind transferate la depozitul de la Bălteni. Rosal Grup SA şi Asocierea Salubris SA cu Clean Prest Activ SRL sunt cei doi ofertanţi pentru colectarea şi transportul deşeurilor din judeţul Olt, în cadrul proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt”, derulat de Consiliul Judeţean Olt. Și pentru operarea depozitului ecologic de deșeuri de la Bălteni au fost înregistrate două oferte. Una dintre oferte a fost depusă de Asocierea SC Salubris SA şi SC Clean Prest Activ SRL, iar cealaltă de SC Girexim Universal SA Piteşti.

Gazeta Oltului Redactia