Olt- PSD ample acțiuni în județ!

0
1833

Oltenii au parte de o minivacanţă de 1 Mai, guvernul decretând zi liberă şi 30 aprilie, astfel că timp de patru zile se vor putea bucura de aer liber şi distracţie. Cu acest prilej, membrii partidului social-democrat au decis, ca de fiecare dată, să fie alături de cetățeni și să petreacă cu aceștia. Anul acesta simpatizanții PSD se pot întâlni cu oamenii politici în mai multe locuri din județ după cum urmează: La Slatina, petrecerea de 1 Mai se va ține în pădurea de pe malul Oltului, (zona Căcâna), unde vor fi prezenți primarul Slatinei Emil Moț, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt și vicepremierul Paul Stănescu. La Caracal, manifestarea va fi coordonată de deputatul Dan Ciocan. Parlamentarul Alexandru Stănescu va fi prezent la Corabia, în ziua de 1 Mai, în timp ce la Scornicești va fi prezent Cătălin Ușurelu. Și la Balș, se va petrece românește de 1 Mai, alături de cetățenii orașului fiind prezent directorul Spitalului Județean Cătălin Rotea.

Manifestările vor începe în jurul orei 11:00, și se vor încheia în miez de noapte.

Pentru a afla activitățile organizate de Ziua Muncii și de către celelalte formațiuni politice, am contactat telefonic câțiva membri ai acestor partide care ne-au declarat următoarele:

Liviu Voiculescu, președinte PNL Olt: Nu știu ce fac organizațiile, dar nu știu  nominal, nu avem centralizat. La Slatina, trebuia să organizeze domnul Gabriel Buliteanu, însă nu știu nimic. Astăzi, după amiază vom avea o ședință la sediul județean al PNL…”.

Deputatul Gigel Știrbu (PNL): 1 Mai e monopolizat de comuniști cu mici, bere și muzică. Eu voi sta acasă cu familia și mă voi întâlni cu prietenii.

Senator Siminica Mirea (PNL): Am avut audiențe săptămânale la cabinetul parlamentar din Slatina și acum sunt plecată în județ. Nu știu nimic, vom avea după amiază o întâlnire la partid, dar cred că nu se vor organiza acțiuni speciale. Este atributul social-democraților să adune oamenii la mici și bere.

Ioan Ciugulea, vicepreședinte ALDE: Nu organizăm nimic special, oamenii își văd de muncă, suntem în plină campanie de promovare. Voi merge prin comunele județului unde voi avea întâlniri spontane cu locuitorii. Totuși, într-o zi, voi merge și eu la iarbă verde cu familia și prietenii.

Silviu Cristian Anton, președinte USR: Din păcate nu vom organiza, fiecare este liber să petreacă în familie.

Cristian Bughea, președinte PRM Slatina: Așteptăm ca oamenii să se simtă bine în aceste zile, să aibă liniște, să se gândească la un viitor mai bun cu sănătate și cu gândul la o viață mult mai bună!