Germania recrutează 200 de manipulanți de bagaje în avion din Olt

2
328

Un angajator din Germania caută 200 de persoane din Olt care să lucreze la încărcare și descărcarea bagajelor din avion. Oferta de lucru este valabilă până pe data de 20 mai, iar contractul este pe perioadă determinată de un an, cu posibilitate de prelungire

Activitatea se va desfăşura direct în avion şi presupune încărcarea şi descărcarea bagajelor din cală, legarea şi securizarea încărcăturii şi manipularea încărcăturii periculoase.

Cei interesaţi de oferta de lucru trebuie să aibă studii finalizate de şcoală profesională sau liceu şi cursuri de instruire în domeniul manipulării materialelor periculoase şi în cel al securităţii aviatice, permis de conducere categoria B, disponibilitate de a lucra în schimburi, reputaţie judiciară impecabilă, stare fizică şi psihică corespunzătoare, verificate de medicii companiei. De asemenea, se cer cunoștințe bune de limba germană, scris și vorbit. Salariul oferit porneşte de la 11,43 de euro pe oră, iar după trei ani va ajunge la 12,53 de euro pe oră. Se acordă sporuri şi prime atractive. Pentru lucrul în zilele de duminică se acordă un spor de 50%, pentru lucrul noaptea şi pentru orele suplimentare 25%, iar pentru concediu o primă de 125%. De asemenea, compania acordă prime de Crăciun. Mesele se asigură în cantină. Se pot asigura cursuri gratuite în vederea perfecţionării cunoştinţelor de limba germană. Termenul de valabilitate al ofertei este 20 mai 2018. Persoanele interesate de aceste oferte trebuie însă să treacă în prealabil pe la consilierul EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt pentru a fi înregistrate în baza de date şi a fi îndrumate ce au de făcut.

Ilie Bîzoi

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here