Preşedintele Directoratului Distribuţie Oltenia, față în față cu primarii din sudul județului

1
272

Primăria Corabia a găzduit miercuri, 7 martie, o întâlnire între primarii din sudul judeţului şi preşedintele Directoratului Distribuţie Oltenia. Acţiunea a fost organizată la iniţiativa prefectului județului Olt, Silviu Neacşu.

24 de primari din zona de sud a județului Olt s-au întâlnit, miercuri, cu preşedintele Directoratului Distribuţie Oltenia, Ion Dobrescu, precum și cu responsabilii din domeniul tehnic şi investiţional al distribuitorului de energie electrică, principalul subiect de discuţie fiind identificarea cauzelor care au dus la întreruperi în alimentarea cu energie electrică pe vreme rea și stabilirea măsurilor ce se impun a fi luate. „Prin această acțiune, prefectul județului a dorit ca toate problemele cu care se confruntă autoritățile locale și cetățenii în asigurarea alimentării cu energie electrică să fie prezentate direct conducerii distribuitorului de energie electrică, urmând ca acesta să identifice, pentru fiecare caz, soluții viabile. De asemenea, prefectul județului a insistat ca în cazul unor defecțiuni majore sau lucrări de mentenanță, distribuitorul de energie electrică să înștiințeze, cu operativitate, autoritățile locale. Totodată, a solicitat acestuia remedierea defecțiunilor în cel mai scurt timp, prin suplimentarea echipelor de intervenție”,se arată într-un comunicat de presă remis de Prefectura Olt. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a propus ca astfel de întâlniri să aibă loc periodic, în cadrul acestora urmând să fie abordate probleme tehnice sau de avizare pentru diverse lucrări pe care societatea de energie electrică le are în vedere.

Ilie Bîzoi

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here