„Pădurea trebuie ocrotită aşa cum un îndrăgostit îşi ocroteşte iubita, mai slabă din punct de vedere fizic decât el” – interviu cu Cătălin Matei, directorul Direcţiei Silvice Olt

1
145

Născut la 12 aprilie 1972, în oraşul Balş, absolvent, promoţia 1995, al Facultăţii de Silvicultură şi Exploatare Forestieră Braşov, Universitatea Transilvania, Cătălin Matei, directorul Direcţiei Silvice Olt, a avut în sânge chemarea pădurii, insuflată de bunicul său, un pădurar extrem de pasionat a cărui amintire stăruie şi acum, la fel de caldă, în inima nepotului preferat. După efectuarea stagiului militar, încă obligatoriu în 1996, s-a angajat la Ocolul Silvic Balş, ca inginer silvic. A parcurs toate etapele carierei profesionale, de la şef de district până la cea actuală, de director. În această calitate a sa l-am abordat pentru acest interviu. Cu puţin noroc, căci se pregătea să plece în teren, l-am găsit, la prima oră, în biroul său de la Direcţia Silvică Olt. Foarte amabil, a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări.

–          D-le director, ce înseamnă pădurea pentru dvs?

–          Ca să vă dau un răspuns consacrat, este plămânul planetei. Bănuiesc însă că vreţi un răspuns mai personal, că nu aşteptaţi acum nişte explicaţii savante despre rolul pădurii în viaţa omului şi a planetei. Prin urmare, am să vă spun ce înseamnă pădurea pentru mine, începând cu proaspăt deţinătorul diplomei de bacalaureat a Liceului „Nicolae Bălcescu” din Craiova (acum, Colegiul Naţional Carol I). Deci, când am pornit pe calea pădurii, a fost ceva aproape instinctiv, nu ştiam despre ce este vorba. Era mai mult un imbold care venea din istoria familiei mele. V-am spus că bunicul meu a fost un împătimit pădurar şi cred că, fără să-mi dau seama la început, am moştenit dragostea lui pentru pădure. Cred aceasta, pentru că de la primele mele contacte cu pădurea, ca student la silvicultură, parcă s-a trezit în mine o genă recesivă şi am simţit pentru pădure o atracţie ca de vechi îndrăgostit, ca şi cum mi-aş fi regăsit o veche şi dragă cunoştinţă.

–          În judeţul Olt, care mai e situaţia pădurii?

–          Judeţul Olt mai are ca fond forestier o suprafaţă de circa 55.000 hectare. Este mai mult decât în urmă cu 20 de ani, deoarece între timp am preluat o suprafaţă de pădure de 1.600 de hectare, de la ADS, suprafaţă de pe care se recoltaseră cantităţi mari de masă lemnoasă şi pe care noi am reîmpădurit-o. Din cele 55.000 ha, o suprafaţă de 31.000 ha reprezintă proprietate de stat, administrată de noi, iar 14.000 ha sunt păduri private, pe care tot noi le administrăm.

–          Pentru ce scop există Direcţia Silvică Olt?

–          Direcţia Silvică Olt administrează în prezent circa 45.OOO ha de pădure proprietate publică şi privată. Îşi realizează acest scop prin 6 ocoale silvice – Slatina, Caracal, Balş, Corabia, Drăgăneşti Olt şi Vultureşti – 21 de districte şi 119 cantoane. Concret, una dintre principalele noastre activităţi constă în regenerarea pădurilor, pe acele suprafeţe de pe care s-a recoltat masa lemnoasă. De asemenea, facem împăduriri pe acele terenuri fără vegetaţie forestieră, care nu au altă folosinţă, şi tot noi suntem suntem în măsură să reconstruim, prin împăduriri, acele terenuri afectate de fenomene de degradare.

–          Se mai fură din pădurile judeţului?

–          Pe cele 45.000 de ha administrate de noi, pădurea este în stare bună. Ar mai rămâne o suprafaţă de vreo 10.000 ha care nu este administrată de noi, şi tocmai aceasta este expusă furturilor de lemne de care se vorbeşte atât. Dacă nu este pădurea noastră, noi nu putem interveni, am încălca o proprietate privată. Ca să vă dau un exemplu de iresponsabilitate în ce priveşte soarta pădurii, în 2007 pădurea din Potcoava, în suprafaţă de 400 de ha, a fost retrocedată localnicilor. Aceştia şi-au păzit-o un timp, dar cum să facă ei singuri faţă hoţilor? Când hoţii s-au apucat de tăiat, nu i-a mai oprit nimeni, şi până la urmă proprietarii au trebuit să accepte adevărul dureros că au rămas fără pădure. Se întâmplă să se fure şi din pădurile administrate de noi, dar fenomenul este mult mai redus şi aş putea spune că ne apropiem de o stopare a lui.

–          Şi la Cârlogani oamenii se plâng că li se fură din păduri… Ce puteţi face dvs în sensul ocrotirii întregii păduri din Olt?

–          La această dată, suntem în plin proces de preluare în pază a tuturor pădurilor, conform modificărilor la Codul Silvic, apărute în vara trecută. La finalul acestei operaţiuni, toate pădurile vor fi păzite de noi şi administrate în regim silvic. Acolo unde au dispărut pădurile, unde defrişările au fost drastice, proprietarii vor fi ajutaţi de noi să le reîmpădurească.

–          Apropo de reîmpăduriri: ce acţiuni aţi întreprins în acest sens?

–          În toamna acestui an am pregătit o suprafaţă de aproximativ 55 ha pentru împăduriri integrale. Masa lemnoasă a fost recoltată de pe această suprafaţă în 2016 şi 2017 şi acum urmează reîmpădurirea, pentru care avem puieţii necesari. În acelaşi timp, am făcut şi vom face şi la primăvară completări în plantaţiile vechi, înfiinţate în anii anteriori. Este un proces normal, toate plantaţiile se consolidează cu puieţi, toamna şi primăvara, dat fiind că nu toţi se prind.

–          Dacă pădurea românească nu prea mai este prietenă cu omul, din cauza acestuia, pe care se răzbună expunându-l la inundaţii şi alte calamităţi, măcar pentru animale pădurea mai este un adăpost?

–          Bineânţeles, dar cu condiţia ca ea să mai existe. Acolo unde nu mai există, sau există pe suprafeţe mult diminuate, animalele tind să se apropie de zonele locuite de oameni, ies din păduri şi le atacă oile, vacile, păsările sau culturile. Pădurea este locuinţă şi hrană pentru animalele sălbatice, iar dacă omul le-a stricat locuinţa, tot el trebuie să intervină să le-o repare şi să le mai ofere şi hrana de care le-a lipsit prin defrişările nesimţite.

–          Dvs. ce faceţi ca să ţineţi animalele în pădure şi să nu vină peste oameni?

–          La ora actuală noi mai gestionăm doar 5 fonduri de vânătoare: două sunt pe Ocolul Silvic Balş, iar celelalte pe ocoalele Caracal, Drăgăneşti şi Corabia. A gestiona un fond de vânătoare implică şi ocrotirea animalelor, în sensul că noi le asigurăm hrana, mai ales pe timpul iernii, le apărăm împotriva braconierilor, iar cotele recoltate de vânat şi de dăunători se stabilesc pe bază de date certe de observaţie, aşa încât vânătoarea are şi o importanţă economică, nu este numai un sport. Când animalele au destulă hrană în pădure, ele rămân în pădure. Nu ies decât atunci când hrana este puţină, iar suprafeţele cu pădure, micşorându-se tot mai mult, nu le asigură spaţii întinse de căutare.

–          Ce achiziţii aţi mai făcut în ultimul timp?

–          Am reuşit să întinerim parcul de utilaje şi maşini. Avem acum o bună dotare cu maşini de transportat masă lemnoasă, tractoare forestiere şi alte utilaje cu ajutorul cărora ne putem desfăşura activitatea specifică. De asemenea vreau să subliniez că, în timp ce alţii le-au închis, noi am reuşit să menţinem în funcţiune o serie de activităţi economice precum gaterul de la Ocolul Silvic Caracal sau păstrăvăria de la Corabia. Chiar dacă a presupus nişte eforturi în plus, acum ne bucurăm şi ne felicităm că nu le-am închis, eficienţa lor economică probându-se prin beneficiile obţinute. Este nevoie de astfel de activităţi, pentru că şi prin ele contribuim la creşterea veniturilor Direcţiei şi, implicit, a posibilităţilor de noi achiziţii, ca să nu mai spun că sunt în continuare la ordinea zilei activităţi precum recoltarea şi vânzarea la export a plantelor medicinale şi a fructelor de pădure. Anul acesta, de pildă, am recoltat şi vândut 140 tone de măceşe.

–          Şi o ultimă întrebare: de ce credeţi că trebuie să ocrotim pădurea?

–          Dacă v-aş da un răspuns ca din cărţi, aş zice că pădurea trebuie ocrotită, pentru că se află în faţa celui mai mare pericol de când există ea pe planetă. Defrişările continuă pe toate continentele, nu numai la noi în ţară, şi există pericolul real al restrângerii ei până la suprafeţe care să nu-i mai permită să joace acel rol de plămân al planetei, să nu ne mai poată furniza atât oxigen de cât am avea nevoie, şi să fie la baza unor dezechilibre cu consecinţe incalculabile, ca să nu zic de-a dreptul fatale pentru viitorul vieţii pe pământ. Revenind la un răspuns personal, pădurea trebuie ocrotită aşa cum îndrăgostitul îşi ocroteşte iubita, mai slabă din punct de vedere fizic decât el. Căci aşa a devenit, în ultimul secol, pădurea: mai slabă decât omul. Acesta are acum toate mijloacele necesare pentru a o rade de pe suprafaţa pământului, iar pădurea nu se mai poate apăra. Capacitatea ei de regenerare a fost întrecută cu mult de puterea omului de a o distruge.

–          Vă mulţumesc, d-le director.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here