Post de șef în Poliţia olteană, scos la concurs

0
741

Șefia Biroului de Investigații Complexe din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt a fost scoasă, miercuri 22 noiembrie 2017, la concurs. Concursul va avea loc pe data de 20 decembrie, iar înscrierea se va face până luni, 27 noiembrie.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, cu sediul în municipiul Slatina, strada Mihai Eminescu, numărul19, judeţul Olt, organizează concurs pentru ocuparea funcției vacante de șef birou I la Biroul de Investigații Complexe din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, prevăzută cu gradul de comisar șef de poliție, la poziţia 267 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă, din rândul ofițerilor de poliție.

În vederea înscrierii şi participării la concurs/examen, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii : să fie ofiţeri de poliţie, cu următoarea pregătire de bază : studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă/ciclul I de studii universitare (în sistem BOLOGNA); să aibă următoarea pregătire de specialitate: să aibă/să urmeze cursuri de perfecționare în domeniile investigării criminalității economice; să fie declaraţi «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei ; să nu fie cercetat disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală ; să fi obţinut calificativul de cel puţin « bine » la ultimele două evaluări anuale de serviciu ; să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului, respectiv: să deţină gradul profesional de minim inspector de poliţie; să deţină/să obţină aviz pentru desemnarea ca organ de cercetare al poliției judiciare; să deţină/să obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate din clasa secrete de stat, nivel „Strict secret” ; să aibă vechime în muncă/din care în M.A.I. 3 ani.

Concursul  va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, la data de 20.12.2017, începând cu ora 0900, şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, din tematica și bibliografia stabilite de comisie. Înscrierile se fac personal, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt din municipiul Slatina, Str. Mihai Eminescu, nr. 19, în zile lucrătoare, pe baza dosarului de recrutare, depus în volum complet, până la data de 27.11.2017, ora 1500. Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt – Serviciul Resurse Umane, telefon 0249/406500, interior 20111.

Ilie Bîzoi