Ministrul Agriculturii, Petre Daea a fost la Slatina unde a luat parte la ,,Ziua Recoltei”

0
1346


Așa cum americanii sărbătoresc anual Ziua Recunoștinței, mulțumind divinițăii pentru roadele pământului, oltenii şi nu numai au marcat pentru prima dată în acest an Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti. Aceasta a fost sărbătorită prin mai multe evenimente prin care se urmăreşte îmbunătăţirea statutului producătorilor români în lanţul alimentar scurt şi câştigarea încrederii consumatorilor.

Peste 120 de fermieri din judeţul Olt şi zone limitrofe acestuia au participat la Slatina, la „Ziua Recoltei”, eveniment aflat la prima ediţie în municipiu, în cadrul căruia au fost expuse spre vânzare legume, fructe, miere, brânzeturi şi preparate din carne, potrivit preşedintelui Asociaţiei Tinerilor Fermieri Olt, Florin Ciobanu.  Acesta a precizat că evenimentul se va desfăşura timp de două zile, marţi şi miercuri, pe esplanada din centrul municipiului Slatina, unde a fost montat un cort de mari dimensiuni. Peste 95% dintre producătorii invitaţi la „Ziua Recoltei” au în derulare programe cu fonduri europene prin PNDR şi au astfel posibilitatea să-şi promoveze produsele.

Manifestarea este organizată împreună cu Asociația Tinerilor Fermieri Olt și se vrea a fi o ocazie pentru cetățenii din municipiu, dar nu numai, de a se aproviziona direct de la producători pentru sezonul rece cu legume și fructe proaspete, dar și cu produse din miere, brânză sau preparate din carne. De precizat că, la evenimentul de la Slatina au fost prezenți ministrul Agriculturii, Petre Daea, alături de prefectul județului Olt, Silviu Neacșu, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, edilul reședinșei de județ, Emil Moț dar și parlamentari de Olt. Ministrul Agriculturii a luat apoi la rând toate standurile cu legume, fructe și preparate tradiționale și a ascultat toate propunerile venite din partea fermierilor.
Petre Daea l-a felicitat pe autorul Legii Produselor Agroalimentare Românești, deputatul de Olt Alexandru Stănescu.

„Prin aceste metode de prezentare, prin aceste târguri, o să înceapă şi Indagra, o să vedeţi, în continuare, o campanie care se va desfăşura în toată ţara, privind consumul de produse româneşti (…), consumatorul o să poată să aleagă în cunoştinţă de cauză (…). Mă bucur că am putut veni la Slatina pentru a fi alături de producători cu ocazia unei zile naţionale privind produsele agroalimentare româneşti în baza unei legi care a avut un autor (…), pe domnul Stănescu (n.r. – deputatul PSD de Olt Alexandru Stănescu), pe care îl felicit”, a spus ministrul.
Demnitarul oltean a declarat că este bucuros că a reușit să aducă județul nostru din nou în topul fermierilor cu cele mai bune produse.

Potrivit Legii nr. 168/2017, prin produs agroalimentar românesc se înţelege produsul obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România şi care are inscripţionat pe etichetă drapelul ţării noastre. Actul normativ citat prevede că Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti poate fi organizată de autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice. Se pot organiza programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului. Autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a acestor manifestări, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here