Un oltean a câştigat într-un an şase miliarde de lei din chirii

1
1210

Nu mai puţin de şase miliarde de lei vechi. Aceasta este suma încasată de un oltean din chirii, pe baza declaraţiei pe care acesta a depus-o la Fisc, în anul 2016.

Piaţa chiriilor din Olt, la nivelul veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor declarate în acte la Fisc, a fost mai mică în 2016 faţă de 2015. Dacă în 2015 valoarea totală a chiriilor plătite proprietarilor de imobile a fost de aproximativ 240 de miliarde de lei vechi (23.893.365 de lei), în 2016 suma totală încasată din chirii a fost de circa 220 miliarde de lei vechi, mai exact de 21.919.431 de lei. În schimb numărul contractelor de închiriere a fost mai mare în 2016 faţă de 2015. Oltenii au oferit spre închiriere, anul trecut, apartamente, case, terenuri şi chiar spaţii comerciale la care sunt proprietari persoane fizice.

În 2016, s-au înregistrat la Fisc 3.255 de contracte de închiriere, în creştere atât faţă de anul 2015 când fuseseră înregistrate 2.431 de contracte de închiriere, cât şi faţă de 2014 când au fost parafate 2.168 de contracte de închiriere” a precizat Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt.

Conform AJFP Olt, la solicitarea Gazeta Oltului, cel mai mare venit din cedarea folosinţei bunurilor încasat de o persoană fizică din Olt s-a ridicat, în 2016, la fix 600.000 de lei, adică şase miliarde de lei vechi. Pe locul doi, în topul primelor cinci venituri încasate din chirii se situează un oltean care s-a îmbogăţit cu 266.664 de lei. Tot din închirierea proprietăţilor un alt oltean a câştigat 264.000 de lei. Pe locul patru în acest clasament se situează un oltean care a înregistrat un venit din chirii de 240.000 lei, iar pe locul cinci s-a situat un oltean care a încasat 210.000 lei, venituri realizate din chirii pe baza declaraţiilor fiscale.

În 2015 topul primelor cinci venituri obţinute din chirii arată astfel: pe locul I -795.456 de lei, pe locul II – 450.000 de lei, pe locul III – 368.323 lei, pe locul IV – 360.000 de lei şi pe locul V – 264.000 de lei. Cât priveşte anul 2014 topul primelor cinci câştiguri din chirii arată astfel: pe locul I – 805.383 lei, pe locul II – 360.531lei, pe locul III – 345.000 lei; pe locul IV – 264.000 lei şi pe locul V – 247.000 lei. Reprezentanţii  Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au observat însă că încheierea unor contracte de închiriere pe sume modice a devenit, în ultima perioadă, un fenomen. Drept urmare, ANAF va începe verificarea contractelor de închiriere, mai întâi printr-o campanie de informare a proprietarilor de locuinţe, urmată de acţiuni de control şi sancţiuni unde se constată nereguli. Aceste acţiuni au ca scop limitarea, pe cât posibil, a evaziunii fiscale în cazul chiriilor nedeclarate.

Ilie Bîzoi

 

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here