Poliţia Locală nu mai poate amenda şoferii!

0
722

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a hotărât că doar poliţiştii rutieri au competenţa să aplice sancţiuni contravenţionale şoferilor.

Astfel, poliţiştii locali nu pot amenda şoferii în trafic şi nici nu le pot cere acestora documente pentru a vedea cine le-a încredinţat autoturismele.

Demersul Avocatului Poporului, a determinat decizia Curţii și lămurirea acestei speţe. Hotărârea ÎCCJ va fi obligatorie doar după publicarea în Monitorul Oficial.

În condiţiile în care textele de lege fac referiri doar la poliţia rutieră şi nu la cea locală, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România arată că doar polițiștii rutieri au competenţa de a sancţiona şoferii.

„Doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate“, se precizează în comunicatul de presă al ÎCCJ.

Sursa:infoalert.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here