Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, în 20 octombrie

0
135

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi nu numai care nu şi-au găsit încă un job sunt aşteptaţi să-şi încerce şansele la Bursa locurilor de muncă din 20 octombrie 2017, organizată special pentru ei de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt.

 Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iordache, evenimentul va avea loc la Slatina, iar în funcţie de numărul angajatorilor participanţi bursa ar putea fi organizată şi la Caracal. Agenţii economici care vor participa la Bursă vor avea prilejul de a recruta şi selecta personal, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă.
La această bursă sunt aşteptaţi să participe atât absolvenţii ultimei promoţii, cât şi absolvenţii promoţiilor anterioare.

Potrivit Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una din instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

AJOFM Olt va demara, în următoarea perioadă, acţiunea de contactare a agenţilor economici în vederea depistării unui număr cât mai mare de locuri de muncă vacante, din diverse domenii de activitate, care sa fie oferite participanţilor la bursă. Angajatorii interesaţi să participe la această acţiune pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante la sediul instituţiei din Slatina, strada Prelungirea Crişan, numărul 2 sau o pot transmite pe adresa de e-mail ajofm@ot.anofm.ro, cât şi pe fax 0249/432.276.

Ilie Bîzoi
 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here