Seful IPJ Olt, Cătălin Florescu: „În urmă cu 30 de ani, cu aceleaşi emoţii, am păşit în curtea acestui liceu şi cu mare drag revăd o parte din profesorii pe care i-am avut”

1
1380

 Luni, 11 septembrie, sute de elevi de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina şi-au revăzut sau şi-au cunoscut pentru prima dată colegii şi profesorii alături de care vor petrece următorul an pe băncile şcolii.

  Prima zi de școală a venit cu mari emoții, mai ales pentru micuții din clasele I-IV, care s-au „dezlipit” cu greu de lângă părinţi şi au trecut în dreptul „doamnei învăţătoare”. Festivitatea deschiderii noului an școlar a început, la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina, luni, la ora 9.00, cu discursuri, urări de bine și mari speranțe. Alături de Carol Kovacs, directorul instituției de învățământ, s-au mai aflat primarul municipiului Slatina, Emil Moţ, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, comisarul şef Cătălin Florescu, lt. colonel Gheorghe Radu din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt, dar şi numeroase cadre didactice. Festivitatea de deschidere a debutat cu o slujbă de binecuvântare oficiată de doi preoţi după care, în prezența oficialităților, profesorilor, elevilor și a părinților, a fost intonat Imnul de stat al României. În cuvântul rostit, directorul Colegiului Naţional „Ion Minulescu”, Carol Kovacs a adresat un cuvânt de bun venit elevilor, profesorilor şi părinţilor prezenţi la eveniment.

 

Dragi copii este început de an şcolar nou. Astăzi trebuie să fie prima voastră lecţie. Ştiu că în sufletul vostru sunt anumite contradicţii: pe de-o parte sunteţi bucuroşi că începeţi şcoala, pe de altă parte cred că vă pare rău că astăzi ar fi fost o frumoasă zi de vacanţă. De asemenea, sunteţi bucuroşi că vă revedeţi colegii, dar în acelaşi timp sunteţi neliniştiţi pentru că nu ştiţi încă ce surprize vă va oferi acest nou an şcolar. În prima lecţie sigur că ar trebui să vă întrebăm noi cadrele didactice ce aţi citit în vacanţă. Nu astăzi o să răspundeţi, o să răspundeţi în zilele următoare. Fiind prima lecţie sigur că trebuie să vă cunoaşteţi dascălii, întrucât cu conducerea şcolii o să vă întâlniţi toată ziua, bună ziua”, a spus Kovacs.

 În continuare primarul municipiului Slatina, Emil Moţ, i-a asigurat pe cei prezenţi că administraţia pe care o conduce va depune toate eforturile pentru ca elevii din acest colegiu să-şi desfăşoare activitatea în cele mai bune condiţii. „Mă bucur foarte mult că mă aflu astăzi alături de dumneavostră. Vreau să vă asigur în continuare de tot sprijinul meu şi al colegilor noştri de la Primăria Slatina, vreau să vă asigur că vom colabora în continuare şi vom încerca să găsim cele mai bune soluţii ca dumneavoastră să vă desfăşuraţi activitatea în cele mai bune, mai sigure şi mai moderne condiţii. Dragi profesori, dragi elevi vă doresc un an cât mai bun, plin de satisfacţii şi împliniri. Mult succes”, a spus Moţ.

Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, comisarul şef Cătălin Florescu şi-a adus aminte cu emoţie de momentul în care a păşit pentru prima oară în acest liceu. „ În urmă cu exact 30 de ani cred, cu aceleaşi emoţii, am păşit în curtea acestui liceu şi cu mare drag revăd o parte din profesorii pe care i-am avut şi cu care doresc să colaborez şi în continuare”, a spus Florescu. În cadrul ceremoniei de deschidere a mai luat cuvântul şi lt. colonelul Gheorghe Radu din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt care a prezentat mesajul inspectorului general al Jandarmerie Române cu ocazia deschiderii anului şcolar.  Spre finalul ceremoniei  Teia Andrada Vava şi Răzvan Gabriel Milarez, „produsele” de zece ale Colegiului Naţional „Ion Minulescu”, actualmente studenţi la Politehnică şi respectiv Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti au vorbit despre anii petrecuţi în acest liceu, dar şi despre lucrurile învăţate  şi cadrele didactice care i-au format pentru viaţă şi societate. Totodată aceştia, le-au transmis bobocilor să aibă multă încredere în cadrele didactice din acest liceu, iar elevilor din anul IV le-au urat multă baftă la examenul de bacalaureat. Nu în ultimul rând, Maria Guţică Florescu, unul din elevii de nota zece la Evaluarea Naţională a spus că este onorată să fie eleva acestei unităţi de învăţământ cu tradiţie.

 

Ilie Bîzoi

 

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here