Este în continuare nevoie de medici la Spitalul Județean Slatina

0
343

Chiar dacă în ultima perioadă la Spitalul Județean de Urgență Slatina au venit multe cadre medicale în continuare unitatea medical are nevoie urgentă de medici. Mai multe secții ale spitalului prezintă un deficit de personal în ceea ce privește numărul medicilor și astfel sunt așteptați medici noi pentru spitalul judetului Olt.

 În această săptămână , mai mulți profesori din județ , dar și din județele vecine se vor aduna într-o comisie pentru a selecta cei mai buni medici pentru slătineni. Chiar dacă mulți medici din țara noastră preferă să lucreze în străinătate pe salarii mult mai mari, spitalul speră că toate posturile vor fi ocupate de către persoane bine pregătite atât din punct de vedere al teoriei cât și al practicii, persoane care iși doresc să lucreze și să profeseze în spitalul județului Olt. Potrivit Spitalului Județean de Urgență Slatina, nu doar de medici este nevoie, ci și de asistente și infirmiere, dar această nevoie rămâne deocamdată pe locul doi, prioritari fiind medicii.