Oltenii dau buluc la ITM, pentru a se interesa dacă au contracte de muncă

0
223

Din ce în ce mai mulţi olteni au început să-şi cunoască drepturile la angajare. O demonstrează faptul că, zilnic, în medie trei-patru persoane vin la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt pentru a se interesa dacă patronii le-au încheiat contracte de muncă.

Dacă vă aflaţi în situaţia în care v-aţi angajat de curând şi nu ştiţi dacă patronul a înregistrat contractul pe care v-a pus să-l semnaţi, puteţi să verificaţi legalitatea documentului. Nelegalizarea relaţiilor de muncă înseamnă vechime mai puţină în muncă şi pierderea unor sume importante la calcularea pensiei. Practic, un contract de muncă neînregistrat înseamnă lipsa plăţii contribuţiilor sociale, a vechimii şi lipsa asigurării medicale. Deocamdată angajaţii nu au acces la registrul electronic, dar pot verifica dacă un contract de muncă este înregistrat oficial. Orice persoană care nu ştie dacă are un contract legal de muncă poate afla gratuit dacă acesta apare în baza de date a ITM.

Contractul individual de muncă trebuie să fie transmis în REVISAL, cu cel puţin o zi lucrătoare anterioară începerii activităţii de către acea persoană. Articolul 16 din Codul Muncii spune că angajatorul este obligat să înmâneze un exemplar din contractul individual de muncă. Dacă nu s-a realizat acest lucru şi are suspiciunea că lucrează fără a avea încheiat contractul de muncă, în sensul că doar l-a semnat, dar angajatorul nu i l-a dat, poate solicita de la ITM, prezentându-se personal cu actul de identitate şi îi comunicăm dacă are sau nu contract de muncă activ. Practic, în fiecare zi vin trei, patru persoane care se interesează dacă au contracte de muncă”, a precizat Bogdan Ţucă, purtătorul de cuvânt al ITM Olt. Trebuie spus că, pentru obţinerea acestor informaţii, nu se percepe nici un fel de  taxă.

Ilie Bîzoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here