Așteptați să depună cereri pentru „Prima împădurire”

0
109

Deţinătorii de terenuri pot primi până la 7 milioane de euro sprijin de la stat pentru împădurirea acestor suprafeţe. Agenţia de Plăţi şi Interventii pentru Agricultură a lansat a doua sesiune a programului „Prima împădurire”. Perioada de primire a cererilor de sprijin: 21 august – 6 octombrie 2017.

Fermierii olteni care întrunesc condiţiile de eligibilitate şi doresc totuşi să aplice pentru schema de ajutor pot depune solicitările la Centrul Judeţean APIA, în cea de-a doua sesiune de depunere a proiectelor, până la începutul lunii octombrie. Bugetul total disponibil este de 50.000 de euro, iar banii din programul guvernamental pot fi folositi si pentru înfiinţarea de perdele forestiere, necesare mai ales pentru combaterea fenomenelor meteo extreme.Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, plătită pe durata de aplicare a contractului de finanțare, este de 7.000.000 euro.

În prima sesiune, doar doi fermieri din județul Olt s-au înscris în acest program, iar șapte hectare au fost împădurite. Reprezentanții APIA Olt speră ca în această nouă sesiune să se înscrie mai mulți olteni.

Înainte de depunerea cererii de sprijin, solicitantul sprijinului trebuie să parcurgă etapele de identificare a suprafețelor care urmează a fi împădurite în IPA Online, de elaborare a proiectului tehnic de împădurire și de obținere a avizului pentru proiectul tehnic de la Garda Forestieră. În prima sesiune a programului guvernamental, din primăvară, 34 de proprietari de terenuri au primit finanţare totala de 6,5 milioane de euro. Aproape 500 de hectare au fost plantate cu arbori şi arbuşti. În prezent, în România, pădurile mai acopera doar 28,3% din suprafaţa ţării, sub media europeană de peste 35%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here