Și-a omorât în bătaie concubina

0
521

Constantin Daniel Florin, în vârstă de 40 ani, din localitatea Obîrşia, județul Olt riscă să petreacă ani de zile după gratii, după ce și-a omorât în bătaie concubina. „În fapt, s-a reţinut că la data de 30.08.2017, acesta a exercitat acte de violenţă fizică asupra concubinei sale, prin aplicarea mai multor lovituri cu obiecte contondente, pumnii şi picioarele peste tot corpul, provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia. Din constatările preliminare întocmite de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne masive secundare, unei rupturi de splină, leziuni ce s-a produs prin lovire cu corp dur contondent” potrivit informațiilor remise de Tribunalul Olt.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile.